Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   «AIE-Vit» pentru miniştri

«AIE-Vit» pentru miniştri

Începând cu săptămâna viitoare, toţi miniştrii vor fi obligaţi să consume vitamine. Această iniţiativă a Ministrului Sănătăţii a fost acceptată cu statut de experiment de către prim-ministrul Vlad Filat. Acesta a condiţionat ca în decurs de maxim o lună să fie combătută astenia de primăvară în cabinetului de miniştri, iar aceştia să fie cât mai activi şi să lucreze eficient, atât în timpul şedinţelor de Guvern, cât şi înafara lor. Suplimentar, s-a decis ca înaintea fiecărei şedinţe, miniştrilor în mod obligatoriu, li se va măsura tensiunea, temperatura şi alcoolemia.

În ultimul timp, prim-ministrul Filat a reproşat de mai multe ori colegilor din Guvern că par obosiţi, somnolenţi, trişti, că se concentrează mai greu şi se irită repede, iar uneori, sau chiar întotdeauna, fără motiv. Acesta a dat de înţeles, acum două săptămâni, că nu va tolera o astfel de situaţie, iar pe cei iresponsabili, personal îi va penaliza. Ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu, care şi-a trădat cel mai des în faţa jurnaliştilor nervozitatea şi incapacitatea de a se controla, a declarat că «se explică ştiinţific. Este vorba despre astenie, care apare la trecerea dintre iarnă şi primăvară şi se manifestă printr-o slăbiciune generală».

270-vitamine

Astenia, adesea este însoţită de o uşoară depresie. Pentru a evita instalarea în Guvern a unei stări continue de tristeţe şi a pierderii încrederii în forţele proprii, principalul medic din ţară a propus administrarea vitaminelor. Ele sunt produse de o companie farmaceutică canadiană, recomandată de noul director al unui important spital public din Chişinău, revenit de curând din această ţară şi care a mai colaborat anterior cu ministrul în acest domeniu. Vitaminele deja au fost importate în ţară de firma «Nora Plus», care a decis să oferă gratuit dozele necesare pentru prima lună, sub formă de experiment curativ-financiar.

Prim-ministrul Filat a declarat că la moment Guvernul nu are bani pentru tratamentul complet cu «AIE-Vit», dar încearcă să găsească soluţii alternative. «Decizia finală o vom lua după o lună de medicaţie, când vom simţi primele rezultate», a spus premierul. Directoarea firmei importatoare susţine că face această acţiune doar de dragul ţării şi a poporului. «Ştim că este criză şi dacă Guvernul nu va găsi banii necesari, acceptăm şi barterul. De exemplu, unul dintre miniştri sau chiar mai mulţi să apară în publicitatea cu «AIE-Vit»», a declarat Maria NoraMin.

Hotineanu va răspunde personal de calitatea tratamentului. În cazul reacţiilor adverse, mai marele chirurg îşi va opera gratuit colegii.

(1 aprilie 2010)