UE confirmă reducerea sprijinului financiar din cauza deteriorării statului de drept și a democrației în Moldova

Christian Danielsson, Directorul general al Comisiei Europene pentru Politica europeană de vecinătate și Thomas Mayr Harting, Director general al Serviciului European de Acțiune Externă pentru Europa și Asia Centrală, se află la Chișinău în cadrul unei vizite oficiale pentru a reafirma angajamentul UE de a aduce beneficii tangibile cetățenilor moldoveni.

În agena celor doi oficiali se numără întrevederi cu președintele Igor Dodon, premierul Pavel Filip, dar și întâlniri cu reprezentanți ai partidelor de opoziție și ai societății civile.

Pe 28 noimebrie, Christian Danielsson se va întâlni cu Speakerul Parlamentului Adrian Candu. La fel, el va ține un discurs la Academia de Studii Economice din Moldova tinerilor pentru a le aminti despre angajamentele UE de a investi în competențele tinerilor.

Potrivit unui comunicat de presă, această vizită vine pe fondul deteriorării continue a statului de drept și a democrației în țară. Uniunea Europeană se așteaptă ca autoritățile Republicii Moldova să ia măsuri urgente și imediate pentru a remedia situația și în special:

  • Asigurarea că alegerile parlamentare viitoare sunt organizate într-o manieră credibilă, incluzivă și transparentă. Aceasta include asigurarea unei monitorizări internaționale adecvate și asigurarea unor condiții echitabile pentru opoziție, inclusiv în ceea ce privește înregistrarea și mass-media;
  • Implicarea urmăririi aprofundate, imparțiale și cuprinzătoare a fraudei bancare expuse în 2014; să recupereze fondurile însușite și să aducă pe toți cei responsabili în fața justiției, indiferent de orice afiliere politică și fără întârziere;
  • Angajarea substanțială în reforma judiciară, în vederea garantării calității, transparenței, imparțialității și independenței sistemului judiciar.
  • Combaterea corupției la nivel înalt, inclusiv prin asigurarea implementării eficiente a sistemului de declarare a activelor în ceea ce privește toți actorii de nivel înalt.

Având în vedere această deteriorare și în conformitate cu principiul condiționalității stricte, Comisia Europeană a luat decizia de a recalibra substanțial asistența financiară și de a redirecționa sprijinul acordat proiectelor care au un impact direct și pozitiv asupra cetățenilor Republicii Moldova. Plățile din cadrul programelor de asistență macrofinanciară și de suport bugetar ale UE au fost puse în așteptare, în așteptarea unor progrese concrete.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lider Moldovan

    Foaie verde bob mărunt
    Pe Plahotniuk îl doare-n fund…

    Până când UE nu se va ocupa personal de Plahotniuk, efectul lui asupra statului de drept din RM va fi tot mai dezastruos! Acesta este asemenea cancerului asupra unui organism viu. Există de mai mult timp deja tot felul de metastaze. Unele ascunse, ca căcatul de mâță academic Nicolae Dabija, altele pe față, ca Petru Bogatu, Valeriu Frumusachi & Ko!

  2. ivancelgroaznic

    Asta hotarira de la europeni e mai rau decit iarna cari vine. Alunecam pe panta de disperare, spre placere si multumire a lu Dodon, cari o sa zica , ca cu kremlinu se rezolva probleme aqle noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *