Un polițist de frontieră a fost spitalizat după ce a primit o plagă în regiunea gâtului în timpul unui conflict Social 8 nov. 2021
Șeful Inspectoratului Național de Investigații a demisionat. IGP: „sunt examinate mai multe candidaturi la șefia INI” Social 8 nov. 2021
În două zile cetățenii vor afla noul tarif provizoriu la gaz, care va fi aplicat în facturi din 1 noiembrie: Moldovagaz a cerut un preț dublu față de cât achită consumatorii acum Economic 8 nov. 2021
DOC Ședință la CSM. Pe agendă sunt 15 subiecte, printre care cereri de demisie și anunțarea unor concursuri pentru suplinirea posturilor de judecător în unele instanțe Justiție 8 nov. 2021
Noul şef al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, prezentat efectivului instituției Social 8 nov. 2021
Activitatea Partidului Liberal, până la alegerea noului președinte, va fi coordonată de Mihai Ghimpu Politic 8 nov. 2021
Începând de astăzi se sistează desfășurarea evenimentelor private, precum nunți, botezuri, mese de pomenire și festive Social 8 nov. 2021
Autoritățile din Sănătate anunță numărul cazurilor noi de Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore Social 7 nov. 2021
„Mega proces” împotriva celei mai puternice grupări mafiote din Italia: 70 de condamnări cu pedepse maxime pentru nume sonore din ‘Ndrangheta Extern 7 nov. 2021
Alegeri Bălți: Cine sunt și ce averi declară pretendenții la funcția de primar al capitalei de nord a țării Politic 7 nov. 2021
Destinații turistice din Moldova pe care merită să le vizitezi: Conacul Cazimir și Moara de vânt din Cernoleuca Diverse 7 nov. 2021
LIVE Remanieri operate la Guvern: Moldsilva, Moldova IT Park și Agenția Relaţii Interetnice și-au schimbat conducerea Nou Politic 12 ore în urmă
Viață de migrantă. A vândut vaca de la casă pentru a-și salva copilul, dar banii nu au ajutat Oameni 13 aprilie
LIVE Ședința Executivului: Acordul dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul SUA privind achiziționarea terenului fostului Stadion Republican, pe ordinea de zi Politic 10 aprilie
Întrebările adresate Maiei Sandu de o jurnalistă de la Canal 5, afiliat lui Șor, motiv de suspendare a licenței? Răspunsul Guvernului Politic 22 martie
Recean vine cu o nouă soluție pentru problema asistenților personali din Chișinău. Aceștia vor fi reangajați de MMPS Social 20 martie