Arhiva: Editoriale

Stabilitate fără Libertate?

Deşi avem o lună încheiată de la protestele postelectorale din 6-7 aprilie, iar scenariul “loviturii de stat” la Chişiău s-a compromis mai ceva decât “Beslan”-ul lui Putin, comuniştii continuă să…

Beria, la Chişinău

Lumea adunată duminică în PMAN discuta că avionul familiei Voronin, procurat în ajunul alegerilor, stă gata de decolare. Cine poate şti, deşi vorba populară zice că până nu e foc…

Alegeri sau lovitură de stat?

Comuniştii ştiu că au fraudart elegerile, dar refuză să recunoască, pentru că nu le convine. Instituţiile internaţionale ştiu şi ele că comuniştii au falsificat alegerile, dar evită s-o spună franc…

Alergicul Voronin

Şeful statului s-a arătat mulţumit de vizitele făcute de oficialii ruşi la Chişinău, în plină campanie electorală, fiind tot mai nemulţumit de românii care vor să treacă Prutul în scopuri…

Periuţa de dinţi

Din cauza campaniei electorale, deţinuţii au rămas fără periuţe şi fără pastă de dinţi. Cei aproape zece mii de deţinuţi din R. Moldova aşteptau, încă după revelion, să le fie…