• Lilia Zaharia: Săraci în țară săracă

    Lilia Zaharia: Săraci în țară săracă
    de
    vizualizări
    02 decembrie 2010 | 13:51

    Să nu ne mai mirăm de ce suntem săraci, de ce nu trăim ca în Europa sau de ce  nu pune Dumnezeu mâna și pe capul nostru.

    Cum să avem altfel de viitor dacă, la 28 noiembrie, ziua când trebuia să ne decidem soarta, mulți dintre cetățenii noștri au preferat să stea acasă sau să se distreze?

    Explicația unei vecine care nu a votat în acea zi era: “Ori cu votul meu, ori fără el…”

    Cum să nu conteze, dacă vot cu vot constituie mandatele în Parlament? Cei din străinătate au parcurs zeci, sute de kilometri pentru a-și face datoria de cetățeni ai acestui stat, iar noi, cu secţia de votare la colţul casei, am tratat iarăşi cu indiferenţă scrutinul. De obicei, cei afectaţi de indiferenţă sunt tineri, care ar trebui să se gândească la viitorul din faţa lor. Am observat bătrâni care, în grupuri bine organizate, veneau să voteze Za Rodinu!

    Să nu ne mai mirăm de ce avem o viață atât de grea. Să stiți că fiecare turmă își merită păstorul, fiecare popor își merită președintele. Vorba populară: după sac și cârpală.

    Lilia Zaharia
    

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza infecției cu noul coronavirus. Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale victimele sunt două femei și cin…
    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    DOC/ Reprezentanții diasporei din SUA și Canada vin cu sugestii pentru amplasarea sectiilor de vot și cer ca președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare să poată fi și persoane din diasporă

    Reprezentanții diasporei din SUA și Canada anunță că au trimis un demers către CEC, Ministerul de Externe de la Chișinău și alte instituții responsabile de buna desfășurare a alegerilor, privitor la numărul opt…
    DOC/ Reprezentanții diasporei din SUA și Canada vin cu sugestii pentru amplasarea sectiilor de vot și cer ca președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare să poată fi și persoane din diasporă

    Autoritățile anunță numărul cazurilor noi de infecție cu COVID-19 înregistrate în R. Moldova în ultimele 24 de ore

    Alte 57 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate luni, 13 iulie, în R. Moldova, dintre care 2 în regiunea transnistreană. Toate cazurile sunt cu transmitere locală, anunță Ministerul Sănătății. Ac…
    Autoritățile anunță numărul cazurilor noi de infecție cu COVID-19 înregistrate în R. Moldova în ultimele 24 de ore

    Platforma DA așteaptă decizia PAS în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

    Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat luni, 13 iulie, că fracțiunea parlamentară a Platformei DA așteaptă, până marți, decizia Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în legătură cu sem…
    Platforma DA așteaptă decizia PAS în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE

    Astăzi se împlinesc 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei – principala organizație pentru drepturile omului din Europa. Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a…
    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE

    Igor Dodon anunță că în stânga Nistrului au mai rămas 16 posturi de control instalate recent de Tiraspol. PAS susține că Dodon negociază cu Krasnoselski voturi pentru prezidențiale

    Șeful statului anunță că de la începutul pandemiei, Tiraspolul a instalat 31 de posturi de control instalate în zona de securitate, dintre care la ziua de azi, au mai rămas funcționale 16 astfel de structuri. C…
    Igor Dodon anunță că în stânga Nistrului au mai rămas 16 posturi de control instalate recent de Tiraspol. PAS susține că Dodon negociază cu Krasnoselski voturi pentru prezidențiale