Cenușăreasă sau pe baricade?

La distanță de trei zile de la încheierea alegerilor, Dodon a intrat cu „cuțitul” în guvern. În urma consultărilor cu fracțiunea parlamentară a socialiștilor, a fost nominalizat și primul candidat la demisie din cadrul Guvernului Maia Sandu: Olesea Stamate de la Ministerul Justiției. E prima. Ce va urma?

„Cade Chișinăul?”, mă întrebam în titlul editorialului de joia trecută, în ajunul turului doi al alegerilor pentru Primăria Chișinău, în speranța că lumea se va scutura de regrete și supărări, va trece peste tot genul de inconveniențe, se va mobiliza la vot și nu va lăsa să se întâmple „căderea”. Spre regret, s-a întâmplat ceea ce se putea întâmpla mai rău. Chișinăul a căzut. Pentru prima dată, în cei aproape 30 de ani de după independență, alegerile la Chișinău au fost câștigate detașat de un partid de stânga și nu, pur și simplu, de stânga, dar de un partid subvenționat de Moscova și gestionat de un președinte care, în mod deschis și fără vreo jenă, face jocurile și interesele politice și geopolitice ale Rusiei în R. Moldova și în regiune. Chișinăul a căzut nu doar din cauza lui Andrei Năstase, dar, în primul rând, din vina lui, pentru că, în doar câteva luni la Interne, a reușit să-și șifoneze imaginea de tribun și luptător pe baricade, iar în dezbaterile electorale a cedat inexplicabil în fața lui Ceban. Am auzit mai multă lume care i-au reproșat faptul că, special, ar fi jucat slab în partida cu Ceban, pentru a-l favoriza. E așa sau altfel, a fost sau nu la mijloc un aranjament sau o tranzacție, nu a probat nimeni acest fapt. În tot cazul, Năstase nu a fost în dezbateri nici inspirat și nici combativ. Și asta și-o poate reproșa chiar el personal.

Chișinăul a căzut și din cauza staff-ului electoral al lui Năstase, care, în loc să aibă propria strategie de campanie, a mers pe proiectul electoral social al lui Ion Ceban, fără a se adapta situației. A căzut Chișinăul și din vina celor care, supărați pe Năstase, au decis să-l taxeze, să îi pună câte un „doi la purtare” și să stea acasă, în loc să meargă la vot. Circa 17.000 de alegători, din cei care l-au votat pe Andrei Năstase la alegerile din anul trecut pentru Primăria Chișinău, au refuzat să meargă la urne, crezând că rezolvă problema. Nu știu dacă Andrei Năstase este, până la urmă, pedepsitul. Năstase și-a păstrat locul în guvern, a rămas vicepremier, ministru la Interne și unul din cei trei lideri ai coaliției de guvernare. Chișinăul, însă, a plecat spre socialiști. Și problema nu e că, la Primăria Chișinău a venit Ceban și nu Năstase. Problema e că Chișinăul, după validarea mandatelor, va intra pe mâna lui Dodon, mai exact a Kremlinului, așa după cum s-a întâmplat mai devreme (din 2016) cu președinția, iar după 8 iunie – cu armata, securitatea, reintegrarea, iar dacă Pavel Filip (PDM) va accepta jocul lui Kozak-Dodon (se fac negocieri, moțiunea de cenzură a fracțiunii PDM împotriva Guvernului Sandu este parte a acestui „pachet” de negocieri), posibil să cadă și guvernul.

Lucrurile se complică. Situația riscă să devină mult mai gravă decât la începutul anului 1990. Să nu uităm că, în urmă cu 30 de ani, Rusia (sovietică) era în descompunere și nu în zenitul ei de monstru pro-imperial renăscut, cum e acum, când nu își ascunde preferințele și ambițiile geopolitice de refacere a imperiului în granițele fostei Uniuni Sovietice. Și nu se știe, dacă doar atât. Poftele Rusiei se pot schimba de la o zi la alta.

Partea proastă a lucrurilor, însă, nu se încheie aici. După ce s-au văzut stăpâni pe Chișinău – această principală redută a mișcării de eliberare națională, cu care ei nu au nici o tangență (ei nu au nimic nici cu Marile Adunări Naționale, nici cu Declarația de Independență, Podurile de Flori, Limba Română, Tricolor, Grafia Latină…), Dodon (în duet cu PDM) vrea să dea jos Guvernul Sandu, pe motiv că „este ineficient pe domeniile social și eonomic”, deși Guvernul Sandu a preluat bugetul moștenire de la PDM. Cu toate acestea, democrații insistă și cer demisia guvernului, prin moțiune de cenzură, în timp ce socialiștii, ca de obicei, trișează. Dacă până la anunțarea rezultatelor turului doi, Dodon declara că „există, după alegeri, două scenarii: sau va fi coaliție cu Blocul ACUM, sau nu va fi coaliție”, după ce CEC l-a dat câștigător pe Ion Ceban, același Dodon a schimbat macazul și a anunțat că „chiar dacă avem unele propuneri de a spori eficiența guvernului, susținem Guvernul Maiei Sandu și coaliția parlamentară” si că „e absolut necesar ca astfel de coaliții PSRM-ACUM să fie create la Chișinău și în toate raioanele”. Speculații. Andrei Năstase a reacționat imediat și a declarat că consilierii PPDA nu vor face coaliții cu socialiștii, de genul celei la nivel central, nici în raioane, nici la Chișinău. Să fi înțeles Năstase (Maia Sandu nu a declarat, în acest sens, încă nimic) că Blocul ACUM, în coaliția cu PSRM, este jucat de socialiști, în dependență de situațiile și de interesele lor de moment: „azi coaliție, mâine vedem”, „ne dați locuri în guvern, rămânem aliați, dacă nu, căutăm alternative”, „azi guvernul este bun, mâine trebuie resetat”…

La distanță de trei zile de la încheierea alegerilor, Dodon a intrat cu „cuțitul” în guvern. În urma consultărilor cu fracțiunea parlamentară a socialiștilor, a fost nominalizat și primul candidat la demisie din cadrul guvernului: Olesea Stamate de la Ministerul Justiției. E prima. Nu și ultima. Prim-ministra Maia Sandu a reacționat categoric la pornirile președintelui Dodon, declarând că e treaba șefului de guvern să decidă care miniștri își fac treaba și care nu. În sfârșit, s-a întâmplat ceea ce ACUM trebuia să facă din primele zile de 8,9,10 iunie. Cam târziu, nu? Ce va urma? Dodon va continua să șantajeze Blocul ACUM cu „alternativele”, în speranța să poată modifica componența nominală și prelua controlul și asupra guvernului – singurul centru de putere rămas necontrolat de el. Șansele? Doar dacă Maia Sandu și Andrei Năstase vor merge pe aceeași variantă a compromisurilor unilaterale, pe care au mers până acum. Iar dacă se întâmplă asta și guvernul trece „sub Dodon”, rolul ACUM la guvernare se va reduce la unul de „cenușăreasă politică” pentru Dodon. Consecințele politice pentru PAS și PPDA e clar care pot fi. Și atunci? Mai degrabă în stradă, decât la guvernare.