Particularitățile privind munca la distanță. Parlamentul a aprobat modificări la Codul muncii Social 21 mai 2020
Focarul de infecție de la spitalul raional Strășeni: 54 de lucrători medicali vor fi testați Social 21 mai 2020
Parlamentul a acceptat demisia unui judecător vizat în dosarul „Gemeni” care a fost pierdut de stat la CEDO Justiție 21 mai 2020
Agenții de turism vor avea la dispoziție 540 de zile pentru a restitui clienților banii pentru pachetele turistice Social 21 mai 2020
DOC Un deputat a depus o sesizare la MAI prin care cere sancționarea lui Dodon pentru încălcarea măsurilor impuse în tipul pandemiei Politic 21 mai 2020
Parlamentul se întrunește în ședință în următoarele două zile. Proiectele de pe agenda deputaților Politic 20 mai 2020
„Avia Invest” anunță că a rambursat cele peste 22 de milioane de lei. Chicu aduce în discuție alte datorii de circa 10 milioane de lei Economic 20 mai 2020
Ce prevede sesizarea care va fi examinată de CC și de ce Dodon este acuzat de minciună după ce a declarat că se vrea înlăturarea lui Stoianoglo din funcție Politic 20 mai 2020
DOC PDM s-a răzgândit și își retrage sesizarea depusă la CC prin care contesta modificările la Legea cu privire la procuratură Politic 20 mai 2020
VIDEO Un nou protest al comercianților de la Piața Centrală. De această dată, consilierul premierului a ieșit în fața protestatarilor Social 20 mai 2020
Noi detalii în cazul omorului de la Costești. Dosarul ar putea fi examinat în procedură simplificată Justiție 19 mai 2020
VIDEO Membrii CMC s-au întrunit în ședință extraordinară. Pe agendă se numără 28 proiecte de decizie Social 19 mai 2020
DOC Membrii CMC au aprobat planul cu privire la modernizarea transportului public: 100 de autobuze vor fi procurate până la sfârșitul anului Social 19 mai 2020