Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Judecătorii de la Ciocana…

DOC Judecătorii de la Ciocana renunță la plângerea pe care au depus-o la CSM în privința declarațiilor lui Stoianoglo: „A dispărut actualitatea adresării”

Foto: ZdG

Judecătorii din cadrul sediului Ciocana a Judecătorii Chișinău renunță la plângerea pe care au depus-o la 20 august la CSM și care urma să fie examinată în ședința Consiliului de mâine, 27 octombrie. Potrivit unei scrisori semnate de mai mulți magistrați se spune că CSM trebuia să se expună imediat și prompt, nu la 2 luni distanță.

Anterior, judecătorii acuzau un discurs al Procurorului General legat de dosarul Metalferos. La acel briefing, Alexandr Stoianoglo s-a plâns de faptul că judecătorii tărăgănează mai multe demersuri de-ale procurorilor și că unele soluții ale magistraților de la Ciocana în cazul unor persoane duc la blocarea dosarelor.

În documentul care a intrat în posesia Ziarului de Gardă se spune că solicitarea de anulare vine după ce „ adresarea judecătorilor a fost pusă pe ordinea de zi după o periodă excesivă de timp, de peste două luni, deși în calitate de organ de autoadministrare judecătorească și ca garant al independenței autorității judecătorești, CSM urma să reacționeze prompt și să se expună imediat, inclusiv din oficiu, pe marginea circumstanțelor care au avut loc”.

În acest context, spun magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, „informează CSM-ul despre dispariția actualității acestei adresări și, respectiv, a necesității ca Consiliul Superior al Magistraturii să se expună pe marginea solicitărilor din adresarea datată cu 20.08.2020”.

La 20 august, în cadrul unui briefing legat de situația de la compania de stat Metalferos, procurorul general Alexandr Stoianoglo a lansat mai multe acuzații în adresa judecătorilor care ar fi tărăgănat intenționat anumite demersuri de-ale procurorilor și că „instanțele de fond și cea de apel nu au ținut cont nici de gravitatea infracțiunilor incriminate, nici de rezonanța socială a cazului, nici de circumstanțele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării lor de răspundere penală. La fel, nu s-a ținut cont nici de faptul că anterior, o parte dintre figuranți, deși au fost arestați, și-au continuat activitatea criminală. Ca urmare, magistrații au respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a învinuiților, soluțiile judecătorilor fiind în contradicție cu propriile lor poziții anterioare”.

În replică, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana și-au exprimat regretul față de declarațiile șefului procuraturii și au depus un demers la CSM prin care a cerut instituției să ia atitudine. „Vremea solicitărilor abuzive ale aresturilor a trecut, indifferent cât de „importante” și „de rezonanță” pentru procurori nu ar fi cauzele penale. E timpul pentru procurori să accepte și să înțeleagă faptul că în aplicarea normelor privind reținerea, arestarea preventivă au arestarea la domiciliu (măsuri preventive excepționale), inclusiv autorizarea perchezițiilor efectuate și a altor acțiuni de urmărire penală sau măsuri speciale de investigație, instanțele judecătorești sunt obligate să-și desfășoare activitatea astfel încât să fie evitată ingerința nejustificată și nicio persoană să nu fie lipsită de libertate în mod arbitrar sau fără ca acest lucru să fie absolut necesar”, se arăta în plângerea judecătorilor.

Și Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a venit cu reacție referitor la discursul susținut joi, 20 august, de către procurorul general. Asociația pledează pentru respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, în special principiile legalității și oficialității. Aceștia remarcă că una din premisele majore ale legalității procesuale este independența judecătorilor și a procurorilor.