Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Cum va arăta buletinul…

FOTO Cum va arăta buletinul de vot la alegerile prezidențiale

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au stabilit ordinea de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot pentru alegerile Președintelui  Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 și au aprobat modelul şi textul buletinului.

Astfel, ordinea este următoare:

Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru
Andrei Năstase, candidatul Platformei DA
Tudor Deliu, Candidatul PLDM
Igor Dodon, candidat declarat independent și susținut de PSRM
Violeta Ivanov, candidatul Partidului Șor
Maia Sandu, candidatul PAS
Octavian Țîcu, candidatul PU
Dorin Chirtoacă, candidatul Mișcării Politice UNIREA.

În aceeași context, CEC a aprobat modelul şi textul buletinului de vot pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020. Potrivit hotărârii aprobate, buletinul de vot va avea lungimea de 236 mm, iar lăţimea – de 140 mm.

Partea de sus a buletinului de vot conține inscripția „BULETIN DE VOT”, sub aceasta se va scrie tipul scrutinului „pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova” și data desfășurării acestuia „1 noiembrie 2020”.

Mai jos de data alegerilor se aplică două numere: în partea stângă – numărul de ordine al circumscripției electorale, iar în partea dreaptă – numărul de ordine al secției de votare. 

În fiecare patrulater, în partea stângă se imprimă simbolul concurentului electoral, iar în partea dreaptă se imprimă un cerc, în care alegătorul urmează să aplice ştampila cu inscripţia „Votat”.

Concurenţii electorali se înscriu în buletinul de vot cu litere majuscule în ordinea stabilită mai sus. Buletinul de vot se va tipări pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat.