Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Reacția PLDM la plecarea din…

Reacția PLDM la plecarea din partid a fostei șefe a Organizației de Femei: „Nadejda Plăcintă nu are și nu a avut vreodată calitatea de membru PLDM, pe care să o fi dobândit după procedurile statutare”

Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova(PLDM) au publicat un mesaj prin care susțin că Nadejda Plăcintă nu are și nu a avut vreodată calitatea de membru PLDM, iar după Congresul IX din 16 august 2020, aceasta nu s-ar fi regăsit în vreo funcție de conducere în partid.

Reacția a fost publicată după ce Nadejda Plăcintă a venit cu un mesaj în prima jumătate a zilei precum că renunță la funcția de președinte Organizației de Femei a PLDM și că părăsește partidul.

„Nadejda Plăcintă nu are și nu a avut vreodată calitatea de membru PLDM, pe care să o fi dobândit după procedurile statutare. Respectiv, nu poate renunța acum la o calitate ce nu i-a fost atribuită.

După Congresul IX din 16 august 2020, autoarea respectivelor acuzații nefondate nu s-a regăsit în vreo funcție de conducere în partid. Respectiv, ea nu poate acum să renunțe la funcții pe care nu le deține.

Ca să poți aprecia gradul de democrație internă a unui partid, trebuie să fii parte a acestui partid și să participi la activitățile lui, fie ca membru de rând, fie ca reprezentant al organelor sale de conducere. După ultimul congres, Nadejda Plăcintă nu a formulat critici la adresa partidului, nu a trecut pragul sediului central și nu a participat la vreo ședință a vreunui organ de conducere al PLDM.

Respectiv, judecățile dânsei despre nivelul de democrație și constructivism în partid sunt subiective și eronate. Regretăm acest incident mediatic, provocat cu rea-credință de cei ce urmăresc denigrarea Partidului Liberal Democrat și a conducerii sale în ajunul alegerilor prezidențiale
„, susțin reprezentanții PLDM.

La 16 august, în cadrul Congresului IX extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), fondatorul partidului, Vlad Filat, a fost reales în calitate de președinte al PLDM. 

Tudor Deliu este candidatul desemnat de PLDM pentru alegerile prezidențiale de la 1 noiembrie. La 19 septembrie, Deliu a fost înregistrat de către Comisia Electorală Centrală (CEC) în calitate de candidat la funcția de Președinte al R. Moldova.