Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ „Eu aici nu pot…

VIDEO „Eu aici nu pot vota, dar nu la Moscova”. Mai mulți oameni care nu se află în Rusia au semnat pentru deschiderea secțiilor de votare acolo

Fotografie-simbol

Jurnaliștii de la „Cutia Neagră”, o emisiune realizată de postul TV8, au analizat mai multe liste depuse la CEC și au identificat zeci de oameni care, de fapt, nu se află în Federația Rusă și chiar nu au fost niciodată acolo – nici la muncă, nici în vizită, dar care au semnat că intenționează să voteze pe 1 noiembrie în Rusia.

Grav este faptul că în liste sunt persoane care activează în funcții publice, în cadrul autorităților locale conduse de reprezentanți ai Partidului Socialiștilor, transmite TV8.

De exemplu, Maria Corcodel este pensionară și se mișcă cu mare greu. Nu a mai ieșit din ograda casei de luni bune, iar la ultimele alegeri au venit la ea cu urna mobilă. Numele ei se regăsește în lista depusă pe 7 august la CEC cu cetățeni care susțin că intenționează să voteze în Rusia.

Maria Corcodel, pensionară: „Doamne ferește. Eu aici nu pot vota, dar nu la Moscova. Nu a fost nimeni, nu m-a întrebat”.

Citiți și: DOC/ Fraude în procesul de înregistrare prealabilă a moldovenilor aflați peste hotare? „Moldoveni aflați în Olanda, Germania sau Belgia au descoperit că sunt înregistrați pentru a vota în Federația Rusă”

Oamenii au ajuns în listă fraudulos, notează TV8. Soții Ana și Iurii Gherman se regăsesc acolo, dar nu au semnat nimic. Femeia nici nu a fost în sat în ultima perioadă. S-a dus să-și ajute fiica în altă localitate.

Iurii Gherman: „Eu vreau să fie secție de votare la Moscova, dar de semnat nu am semnat”.

Dorin Cimil, președintele Comisiei Electorale Centrale: „CEC nu investighează modul în care au fost colectate semnăturile. Noi doar recepționăm cererile colective sau separate ale cetățenilor. Dacă nu vor fi sesizări argumentate pe subiectul dat și nu va fi demonstrat faptul că semnăturile de pe aceste cereri nu aparțin persoanelor date, într-adevăr, există riscul că noi vom luat în considerație aceste cereri la determinarea numărului de cereri pentru secțiile de vot. De aceea, în situația în care se depistează asemenea cazuri trebuie să existe sesizare pentru ca procuratura și organele Ministerului de Interne să examineze fiecare caz în parte”.

Vedeți întreaga investigația pe site-ul tv8.md.