Principală  —  Ştiri  —  Social   —   13 instituții și-au sistat activitatea…

13 instituții și-au sistat activitatea în ultima săptămână din cauza nerespectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19

Pe parcursul ultimei săptămâni a lunii iunie, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, au efectuat inspecții la 194 de obiective ale economiei naționale:  84 frizerii, 41 instituții medicale, 38 farmacii și instituții care prestează servicii de fitness. Urmare a evaluărilor, au fost identificate încălcări la 25 obiective.

Astfel, a fost supendată activitatea a 13 instituții:  11 frizerii, 1 instituție medicală, 1 centru de sport și aplicate 8 procese verbale de contravenție.

De asemenea, în ultima săptămână, reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto, au organizat operațiuni de control în vederea prevenirii răspândirii  infecției COVID – 19 în transportul public, gările și stațiile auto din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Cahul, Cantemir, Soroca și Edineț.

Agenția atenționează și solicită operatorilor, care efectuează transporturi rutiere de persoane prin servicii regulate locale, raionale, cât și cele din suburbii: 

  • să dezinfecteze mijloacele de transport înainte de efectuarea rutei;
  • să evite supraîncărcarea unităților de transport, în perioada fluxului majorat de persoane, antrenând, după posibilitate, unități de transport cu capacitatea de îmbarcare mai mare;
  • să transporte persoane corespunzător numărului de locuri în autobuze;
  •  fiecare călător să aibă mască de protecție
  •  persoanele testate pozitiv cu forme ușoare ale bolii;
  • persoanele stabilite ca contacți;
  • persoanele vindecate;
  • cetățenii care au intrat pe teritoriul RM.