Principală  —  IMPORTANTE   —   PSRM și PD anunță că…

PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

Partidul Socialiștilor din R. Moldova(PSRM) și Partidul Democrat(PD) au decis astăzi, 5 iunie, că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE, însă cu unele modificări. Totodată, formațiunile au decis că vor anula Legea privind cetățenia prin investiție.

Deciziile au fost luate în cadrul şedinţei coaliţiei de guvernare, la care a participat întreg cabinetul de miniştri şi preşedintele ţării, anuunță Partidul Democrat prin intermediul unui comunicat de presă.

 „Majoritatea parlamentară va acorda suport Guvernului pentru aprobarea, în termenii stabiliţi, a tuturor proiectelor necesare. Astfel, deputaţii PDM şi PSRM au dat asigurări că sunt gata să aprobe în lectură finală proiectul de lege privind ONG-urile, cu modificările de rigoare, astfel încât orice riscuri de corupţie sau finanţare netransparentă să fie excluse. De asemenea, proiectul privind cetăţenia din investiţii urmează a fi anulat, iar Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi Consiliul Concurenţei – auditate.

Deputaţii din majoritatea parlamentară şi membrii Guvernului au menţionat importanţa resurselor financiare, mai ales în contextul crizei provocate de Coronavirus, inclusiv a tranşei a doua în valoare de 30 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Totodată, premierul Ion Chicu a dat asigurări că, în ciuda crizei legate de COVID-19, situaţia financiar-bugetară se îmbunătăţeşte treptat, după ce în ultimele luni încasările la buget scăzuseră”, se arată în comunicatul emis de PD.

Opoziția parlamentară a acuzat anterior majoritatea parlamentară de tergiversare a adoptării Legii cu privire la organizațiile necomerciale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE.

Proiectul urmează a fi dezbătut în lectura finală, în cadrul ședinței plenare.

Potrivit organizațiilor societății civile, adoptat în prima lectură în urmă cu aproape doi ani, la 3 mai 2018, Proiectul legii ONC vine să îmbunătățească considerabil cadrul de funcționare a OSC-urilor în ceea ce ține de crearea, organizarea și funcționarea OSC-urilor. Acesta simplifică înregistrarea organizațiilor necomerciale și înlătură structura rigidă de organizare internă a organizațiilor necomerciale impusă de legislația actuală. Proiectul limitează posibilitățile de a exercita presiuni abuzive asupra organizațiilor necomerciale și exclude limitările nejustificate pentru fondarea organizaților necomerciale de către anumite categorii de persoane. În ceea ce privește activitatea politică, acesta instituie interdicția absolută pentru organizațiile necomerciale de a susține candidații în alegeri și instituie limite clare privind relațiile dintre organizațiile necomerciale și partidele politice. Proiectul, de asemenea, instituie legislația cadru privind finanțarea sau susținerea de către stat a organizațiilor necomerciale, un domeniu reglementat insuficient de către legislația actuală. Acesta nu impune reînregistrarea organizațiilor necomerciale și nu limitează finanțarea externă a acestora.

La 3 martie 2020 peste 20 de OSC-uri au adresat un demers similar Parlamentului, în care au cerut votarea proiectului în lectură finală, fără admiterea amendamentelor care ar îngreuna activitatea organizațiilor necomerciale, precum și să consulte organizațiile societății civile cu privire la orice propunere de modificare a proiectului într-o manieră transparentă și incluzivă.

Adoptarea legii ONC face parte din Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană 2017-2019. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru creat de Ministerul Justiției în martie 2016, din care au făcut parte și reprezentanți ai societății civile.