Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Liderul PDM oferă detalii despre…

Liderul PDM oferă detalii despre întâlnirea cu Plahotniuc în SUA: „A luat bilet mie separat, lui Candu separat, unul prin Viena, altul Frankfurt”

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, susține că a mințit anterior în legătură cu faptul că nu s-ar fi întâlnit cu fostul său șef de partid, Vladimir Plahotniuc, în State Unite ale Americii întrucât atât Andrian Candu, cât și Vladimir Plahotniuc „l-au rugat frumos să nu spună nimănui despre faptul că s-au întâlnit în SUA”. Acum, Filip spune că nu mai comunică cu Plahotniuc și că nu mai are nicio legătură cu acesta. Declarațiile au fost făcute de către liderul PDM în cadrul emisiunii ÎnPROfunzime de la Pro TV.

Fiind invitat, prin skype, în cadrul emisiunii de la Pro TV, liderul PDM, Pavel Filip a oferit detalii despre întâlnirea pe care a avut-o în luna iulie 2019 cu Vladimir Plahotniuc în SUA.

Prin declarații el a spus că nu se mai implică în politică, în partid, dar asta este la nivel de declarații. Ceea ce se întâmplă acum, eu observ semnătura lui în mai multe acțiuni și eu cred că el acum are mai mult timp să se ocupe foarte bine de politică. Această migrare a deputaților PDM către Pro Moldova e o acțiune.

Noi nu mai comunicăm. Am mers în SUA pentru că eram la început de cale, trebuia într-un mod oarecare să lămuresc niște lucruri, cât ține de plecarea lui din partid, de implicarea lui mai departe. Întâlnirea a fost la solicitarea lui. Nu eu am solicitat această întâlnire și îmi pare rău că am nimerit în această situație neplăcută prin care am spus că nu am fost în SUA, după care am recunoscut, pentru că eu m-am purtat omenește. Ei atunci m-au rugat foarte mult, inclusiv domnul Plahotniuc ca să nu știe nimeni de această întâlnire. Mi-a cumpărat bilet separat mie, separat lui Candu, unul prin Viena, altul prin Frankfurt. Întâlnire – intrăm într-un restaurant, nu – că aici este lume, hai în altă parte. Eu m-am purtat omenește, am promis că nu o să spun la nimeni și atunci nici nu am spus, dar până la urmă au procedat foarte cinic, într-un mod oarecare să scoată în evidență că nu am recunoscut”, a declarat Pavel Filip.

Pavel Filip a recunoscut abia în luna martie curent că s-a văzut cu Vladimir Plahotniuc, după ce ultimul a părăsit Republica Moldova în urma schimbării puterii de la Chișinău. Întâlnirea dintrei cei doi a avut loc în SUA, în luna iulie anul trecut.

În urma unui blocaj privind constituirea unei alianțe de guvernare, în iunie 2019, Vlad Plahotniuc a plecat din Republica Moldova. Ulterior, în dimineața zilei de 30 iulie, Plahotniuc a anunțat pe Facebook că și-a depus mandatul de deputat și că renunță la șefia PD.

Fostul lider al Partidului Democrat a declarat atunci că nu are nevoie de „imunitatea unui stat controlat de Moscova”.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Interne rus a anunțat că Vladimir Plahotniuc este unul dintre organizatorii unei structuri criminale internaționale care se ocupă cu operațiuni valutare ilegale, de mari proporții.

Pe 10 octombrie 2019 procurorii anticorupție au emis mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc, acesta fiind vizat în două dosare penale pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Ulterior, autoritățile moldovene l-au anunțat pe fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în căutare interstatală și internațională.

La 15 noiembrie 2019, Instanța de judecată din Tver, Moscova, a emis un nou mandat de arestare pe numele fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, în absența acestuia. Potrivit presei ruse, mandatul a fost emis în dosarul în care Plahotniuc este suspectat de contrabadă cu droguri.