Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ O mașină a Poliției…

FOTO O mașină a Poliției aflată în misiune, fiind parcată pe partea dreaptă a carosabilului, lovită din spate de un Mercedes: Un polițist, transportat la spital. Detalii de la autorități

Un polițist de 25 de ani a fost transportat la spital după ce mașina cu care se afla într-o misiune de serviciu, fiind parcată pe partea dreaptă a carosabilului, a fost izbită din spate de un Mercedes. Incidentul s-a produs sâmbătă, 30 mai, pe șoseaua națională R6 Chișinău – Bălți, în apropiere de Orhei.

Potrivit poliției, indidentul s-a produs în jurul orei 14:00.

Resposabilii din cadrul IGP susțin că oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit că automobilul de marcă Dacia Logan, implicat în accident, aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP.

În timp ce acesta staționa pe parte dreaptă a carosabilului, monitorizând traficul rutier, a fost tamponat din spate de un automobil de marcă Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat de 46 ani, originar din Ocnița”, se arată în nota IGP.

În urma accidentului, un agent de patrulare, în vârstă de 25 de ani, care se se afla în momentul impactului în automobilul de serviciu a fost transportat la Spitalul raional din Orhei cu diferite traume.

Tot autoritățile susțin că șoferul care conducea mașina de marcă Mercedes a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Responsabilii din cadrul IGP susțin că în momentul impactului mașina de serviciu a INSP staționa regulamentar și că automobilul era poziționată anume în locul în care acum doi ani s-a produs un accident grav, în urma căruia patru persoane au decedat, iar două au fost grav traumatizate.

Cazul este investigat de organele de drept.