Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Statul vrea să economisească în…

Statul vrea să economisească în domeniul educației

Guvernul a aprobat astăzi, 1 august, un proiect de raționalizare a cheltuielilor publice. Exercițiul pilot de raționalizare va începe în acest an și va fi efectuat în sectorul educației, și anume în învățământul superior și învățământul profesional tehnic. Astfel, cheltuielile în educație ar urma să fie diminuate cu 5-10% în următorii ani, ceea ce ar înseamna o reducere cu câteva sute de milioane lei pe an. Printre justificările principale pentru raționalizarea cheltuielilor este creșterea datoriei sectorului public ca urmare a fraudei bancare, dar și sprijinul bugetar sub formă de granturi externe aflat în scădere.

„Cheltuielile publice din domeniile educației, sănătate, asigurări sociale și asistență socială absorb un nivel mai ridicat al cheltuielilor (ca procent din PIB) decât în țările în curs de dezvoltare cu venituri mici și țările CSI incluse în analiză. Pe de altă parte, rezultatele din domeniile sănătate și educație se mențin relativ modeste, reflectând ineficiențe în aceste sectoare”, se arată în Nota de concept privind raționalizarea cheltuielilor publice.

Frauda bancară și nivelul scăzut de granturi

Unul dintre motivele care au stat la baza inițiativei de raționalizare a cheltuielilor este creșterea semnificativă a datoriei sectorului public a într-o perioadă scurtă: de la 29,7% din PIB în anul 2013 la 43,8% din PIB la sfârșitul anului 2016,cauza principală fiind datoria emisă pentru ajutorarea sectorului bancar aflat în dificultate, apoi urmând o scădere pînă la 34,4% din PIB la sfîrșitul anului 2017. 

Totodată, sprijinul bugetar sub formă de granturi externe a scăzut, iar obligațiile contigente generate de sectorul bancar și de cel al întreprinderilor de stat pot duce la alte creșteri ale nivelului datoriei sectorului public ”, se arată în Nota de concept.

Cheltuieli publice înalte, rezultate modeste

Cheltuielile publice ale R. Moldova se consideră a fi înalte, existând spațiu pentru eficientizarea lor prin realocarea resurselor între sectoare și în interiorul acestora.

În ultimul deceniu, cheltuielile guvernamentale totale au scăzut cu aproximativ 4,7 p.p. din PIB, ajungând la aproximativ 36,5% din PIB în anul 2017 și situându-se peste mediile cheltuielilor guvernamentale totale ale țărilor în curs de dezvoltare cu venituri mici (ȚCDVM) și ale piețelor emergente (nu însă peste mediile piețelor emergente din Europa), precum și peste cea a țărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Cheltuielile publice din domeniile educației, sănătate, asigurări sociale și asistență socială absorb un nivel mai ridicat al cheltuielilor (ca procent din PIB) decât în țările ȚCDVM și CSI incluse în analiză. Pe de altă parte, rezultatele din domeniile sănătate și educație se mențin relativ modeste, reflectând ineficiențe în aceste sectoare.

Program-pilot în sectorul educației. Reducerea cheltuielilor cu 5-10%

În cadrul procesului de raționalizare a cheltuielilor pentru 2018, vor fi examinate cheltuielile în domeniul educației pentru a se determina dacă activitățile din acest sector sunt desfășurate în mod eficient și pentru a identifica eventualele măsuri de economisire ce urmează a fi incluse în bugetul pentru 2020.

Raționalizarea cheltuielilor va cuprinde învățământul superior și învățământul profesional tehnic: universități, colegii, centre de excelență, școli profesionale și alte instituții subordonate Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

În cadrul analizei de cheltuieli, va fi identificat un pachet de măsuri cu potențial de obținere a economiilor (echivalent cu până la 10%, dar nu mai puțin de 5% din portofoliul de cheltuieli pentru 2020 și 5% pentru următorii 3 ani), care urmează a fi prezentat miniștrilor spre examinare.

În cazul în care vor fi agreate economiile respective, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, de comun acord cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, li se va permite redirecționarea acestora către cheltuieli mai eficiente, în scopul realizării priorităților guvernamentale.

Economiile agreate vor putea fi redirecționate către alte proiecte din același minister sau chiar către alt minister.

Primul semestru al anului 2018 comparativ cu 2017: cheltuieli mai mari cu 341 milioane de lei în învățământ

În primele șase luni ale anului 2018, cheltuielile și activele nefinanciare ale bugetului de stat au constituit circa 17, 8 miliarde lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2017, acestea sunt mai mari cu 7,1% (1, 18 miliarde lei). Cheltuielile sectorului de învățământ în semestrul I din 2018 s-au majorat cu 341 milioane lei comparativ cu aceeași perioadă de referință din anul 2017.

Datele Ministerului Finanţelor relevă că în anul 2018, bugetul total pentru educaţie este planificat în sumă de 10,4 miliarde lei, din care circa 2,07 miliarde lei pentru colegii, universităţi şi şcoli profesionale. Astfel o eventuală raţionalizare cu 10% a cheltuielilor la aceste instituţii ar însemna circa 200 milioane lei.