Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   REPORTAJ EVZ: Chişinău, dragostea mea…

REPORTAJ EVZ: Chişinău, dragostea mea pe bani. Turismul sexual, clişeul lipit pe fruntea capitalei R. Moldova

Frumuseţea moldovencelor, combinată cu sărăcia extremă, explică dezvoltarea industriei sexului în R. Moldova, un flagel social agravat de traficul de „carne vie”. Sunt mii de turiști care vin la Chişinău doar pentru a agăța fete dar și rețele de proxenetism transfrontaliere care caută aici contigente întregi de tinere pe care să le ducă în bordelurile din toată lumea, scrie ziarul românesc, Evenimentul Zilei pe pagina sa electronică. Ziarul publică un reportaj din Chişinău despre turismul sexual din ţara noastră

În Basarabia, românii au o imagine pozitivă în fața moldovenilor unioniști și una negativă în fața stataliștilor. Primii spun că românii sunt frații lor buni, ceilalți răspund că românii sunt țigani, mămăligari.

Dar a mai apărut o imagine a românului în Republica Moldova, cea de turist sexual și traficant de carne vie. Câteva explicații se impun. Pe de o parte, moldovencele sunt extrem de frumoase, pe de altă parte, sunt și extrem de sărace. În aproape orice bar sau hotel central din Chișinău poți cumpăra dame de companie.

De fapt, statisticile confirmă acest lucru. Un sondaj de opinie efectuat la începutul acestui an a scos la iveală că 70% dintre moldovencele cu vârsta între 15 și 25 ani au recunoscut că au făcut cel puțin o dată sex pentru bani. Tarifele din Chișinău îi fac pe tot mai mulți români cu bani și chef de distracție să treacă granița. O oră de sex oral e 60 de lei românești, iar una de „sex tradițional”, cum zic ei, e 70 de lei.

Le poţi „închiria” de la recepţie

Într-un hostel din Chișinău, un turist norvegian a auzit că niște români tocmai s-au cazat și vor locui cu el pentru mai multe zile. „Ați venit aici pentru prostituate?”, întreabă direct norvegianul. „A mai fost un român aici, mi-a spus că își caută o fată din Moldova să o ducă la prostituat în Dusseldorf, Germania”.

La recepția unui hotel central aranjamentele se fac pe față. E mai simplu decât dacă ai comanda o omletă cu șuncă și cârnați. „Cunosc eu două fete. Una-i blondă, alta-i brunetă. Pe care o apelez?”, întreabă recepționerul. E clar, e pus pe treabă.

Şi prețurile sunt bine definite. Dacă vreau o oră cu una din cele două fete trebuie să plătesc 100 de lei pentru serviciile ei, dar să iau și o cameră la hotel pentru o noapte. Recepționerul nu vrea să-mi facă nicio reducere. Din cei 100 de lei pentru fată are și el un mic comision. Iar camera trebuie musai să o închiriez ca nu cumva să ne prindă șeful lui și să-l concedieze.

Ofertă online, la orice oră din zi şi din noapte

Pentru cei care n-au puterea să negocieze față în față, există varianta rezervărilor online. Intri pe site-ul de „escorte”, cauți galeria foto, alegeți ce-ți place și suni. În câteva minute se stabilește prețul, dar și modalitatea de întâlnire.

De exemplu, pe site-ul slavic-companions.com, Blanka își prezintă farmecele de „studentă moldoveană, cu experiență de prietenă, disponibilă pentru întâlniri îndelungate în Republică”. Alina, o apariție cu trăsături asiatice, precizează că poate să călătorească și în România, dacă este solicitată.

O zi – 400 €

Pe site-ul http://escorts-moldova.com, turiștii sexuali sunt avertizați să nu se grăbească la prima bodegă să caute o prostituată. „Faceți-vă temele. Programați-vă cu atenție întâlnirile, altfel ați putea fi bătuți de proxeneți. Prioritatea noastră este să vă oferim o experiență memorabilă, plăcută. Tarifele sunt: 1 oră – €100, 2 ore – €150, 3 hours – €200, peste noapte (7 ore), de la €300, o zi întreagă – €400”.

Livrări la domiciliu

Dacă totuși nu aveți timp să vă deplasați până la Chișinău, site-ul de escorte face livrări și la domiciliu, acasă în România. Ne-am înscris pe site-ul cu pricina și am lăsat un mesaj că vrem să ne distrăm cu niște fete din Chișinău. După câteva ore, am primit un apel prin care ni s-au explicat tarifele de mai sus, iar dacă vrem o fată în Iași, tarifele se dublează. „În trei ore ajunge la voi o fată. Alege pe cine vrei, Nica, Mia, Nelya, Ana. Garantăm discreție și servicii deosebite”, a spus în românește femeia care ne-a sunat din Basarabia.

Agenţie specializată pe turism sexual

Sergiu Chirnițchi, specialist principal în cadrul Poliției din Chișinău, confirma, cu puțin timp în urmă, că unele firme turistice organizează pentru străini „sex-tururi” în Republica Moldova. „Grupuri de oaspeți bănoși vin în Chișinău numai pentru a petrece week-end-ul în compania fetelor noastre. Motivul – în Chișinău o prostituată costă 50 de euro pe noapte, pe când în Occident de banii ăștia cumperi numai o oră de plăcere”, menționa Sergiu Chirnițchi. Poliția din Republica Moldova chiar a investigat o agenție de turism sexual. Reținuții nu și-au recunoscut vina, negând că ar practica turismul sexual.

Placă turnantă

Prostituția este ilegală peste Prut, dar pentru că este cea mai săracă țară din Europa, Moldova exportă prostituate. Traficanții își caută prada sexuală în satele sărace și le trimit fie în Chișinău, fie în România, Turcia sau Occident. Iașiul e, de fapt, o placă turnantă, un nod important al traficului de carne vie. Sărăcia în care se zbate Moldova îi determină pe unii români să își încerce norocul la Chișinău, unde au șanse mai mari să găsească fete dispuse să se prostitueze. Românii au drept de călătorie prin Uniunea Europeană și pot aranja mai ușor ieșirea fetelor din Moldova.

CONTROVERSE
Îngrădirea
prostituţiei, efect zero: doar au crescut preţurile

Din iunie, clienții prostituatelor din Republica Moldova sunt sancționați cu amenzi în valoare de până la 200 €, sau sunt obligați să muncească neremunerat 60 de ore în folosul comunității. Adică și clientul care beneficiază de serviciile prostituatei este pedepsit.

Proiectul a generat păreri contradictorii în rândul legislatorilor, unii au reacționat ironic, alţii au menționat că nu este un act necesar. Președintele Parlamentului, Marian Lupu, a menționat că efectul acestei legi, va fi doar majorarea preţurilor la servicii sexuale.

Alții au susținut că fenomenul prostituției se va diminua. „Suntem convinși că adoptarea acestei legi va duce la scăderea numărului de „turiști sexuali”, care tot mai des aleg țara noastră. Prin aceste măsuri va fi refăcută imaginea Republicii Moldova, grav afectată în ultima perioadă de mai multe scandaluri cu tentă sexuală”, afirma Valeriu Munteanu, inițiatorul proiectului de modificare a Codului Contravenţional.

Amenda introdusă acum trei luni de către Guvern, împotriva clienților, a avut, se pare, un efect invers. ”Prostituatele spun că numărul clienților nu a scăzut, ci din contră, s-a majorat. Motiv suficient pentru a majora și tarifele, care pot ajunge și până la 300 de lei moldovenești, adică 85 lei românești”, scriau în iulie ziarele din Moldova.

LA DISTRACŢIE, ÎNAINTEA ROMÂNIEI

Chişinăul, mai căutat ca Bucureştiul datorită sexului ieftin

Într-un top mondial al distracției, dat publicității săptămâna trecută de către Business Insider, Republica Moldova ocupă locul 11, iar România locul 17. Realizatorii clasamentului au luat în considerare prețul băuturilor alcolice și al cannabis-ului. Autorii au ținut cont de harta mondială a marijuanei și de Raportul Natiunilor Unite asupra drogurilor, 2006. Criza a lovit în buzunarele turiștilor dornici de sex sau droguri, iar Republica Moldova a devenit o destinație preferată înaintea României.

SURSA: www.evz.ro, Autor: Radu Ţuţuianu