(VIDEO) Opinie experți: Lucrările de reparație a străzii Alecu Russo s-au făcut cu abateri

Expert-Grup a analizat contractul de achiziționare a lucrărilor de reparație a străzii Alecu Russo și au identificat abateri importante în execuția lucrărilor. Autoritățile susțin însă că monitorizează atent lucrările iar problemele au fost soluționate.

Sursa Video: www.ZdG.md

Conform experților, pe parcursul executării lucrărilor, contractul a fost modificat de două ori, suma finală de lucrări majorându-se cu 21,6 milioane Lei. Costul a fost majorat în mare parte din cauza numeroaselor cazuri de schimbare a soluțiilor din proiectul inițial, din cauza depistării unor rețele neindicate în planurile topografice, dar și din dorința de a se încadra în cerințele fluidizării traficului și siguranței circulației.

Deși a ținut acest obiect sub observație mai bine de un an, comisia de recepție finală nu a relatat anumite abateri de la calitatea lucrărilor, iar apariția fisurilor este cea mai gravă abatere”, a declarat Andrei Ababii, expert în infrastructura drumurilor la Centrul analitic independent „Expert–Grup”.

Igor Gamreţki, șeful interimar al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chișinău, susține că aceste lucrări au fost verificate minuțios. „Comisia a fost la fața locului, iar observațiile care au fost înaintate către administrator, li s-a dat o perioadă pentru a fi reparate și a fost reparat. Ca și la toate întreprinderile și aici a fost deschis un dosar penal, dar acesta a fost clasat din lipsă de probe. (…)Această stradă este în garanție pe un termen de opt ani. Iar toate lucrările care vor fi făcute în această perioadă vor fi făcute din contul antreprenorului general”, a declarat Igor Gamreţki.

În condițiile în care garanția pentru această lucrare este de opt ani, experții au cerut autorităților să identifice dacă antreprenorul poartă vina pentru problemele depistate. În cazul că acest lucru se confirmă, autoritățile ar trebui să oblige compania să remedieze problemele de infrastructură din resursele financiare ale acesteia.

fisuri_asfalt borduri_rupte

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivan cel groaznic

    Acelasi lucru se va intampla si cu bulevardul Stefan cel Mare … Se fura si se spala bani , ca in codru … Si hotii stau in primarii si guvern si-si numara banii furati. Un organ anticoruptie ca la romani, ar prinde pe hoti de mana, dar la noi nu e asa ceva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *