Principală  —  Ştiri   —   (VIDEO) De ce se culcă…

(VIDEO) De ce se culcă femeile pe masa de biliard?

La 17 august , în cadrul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării, au avut loc audieri deschise, legate de o publicitate sexistă, afișată pe fațada unui local din scuarul Gării Feroviare din Chișinău. Publicitatea afișa o femeie în rochie scurtă care mergea în genunchi pe o masă de biliard, scopul imaginii fiind să atragă cât mai mulți clienți la biliard.

La ședință au participat avocata Promo-LEX, Tania Kebak, Olesea Perean, activistă de drepturile omului, împreună cu Rodion Gavriloi și Viorica Tătaru Crăițămândră, activiștii civici, care au fost petiționari împotriva companiei PVK-Group SRL, care administrează sala de biliard, exponenta acestei imagini.

Petiționarii sunt nemulțumiți de imaginea respectivă care prezintă femeia ca pe un obiect sexual, într-o poziție subordonată. Ei consideră că plasarea unor astfel de imagini subminează onoarea și demnitatea femeilor, contribuind la perpetuarea stereotipurilor caractreristice unor societăți patriarhale, care prezintă femeile ca pe niște ființe supuse bărbaților, fiind in poziție inferioară acestora. 

În aprilie 2016 Parlamentul a interzis prin lege publicitatea sexistă.  Dacă Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării va constata că imaginea dată reprezintă o publicitate sexistă, atunci agentul economic poate fi amendat de la 20 000 la 25 000 lei. 

Această acțiune este o inițiativă inedită pentru eliminarea publicității sexiste, fiind o avertizare pentru alte entități, care folosesc corpul și sexualitatea femeii pentru promovarea produselor, a localurilor și afacerilor acestora.