ULTIMA POEZIE: Stelele’n cer

Stelele’n cer ar fi ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu, acum 123 de ani, înainte de ridicarea sa printre stele. Această poezie a fost găsită în buzunarul halatului de spital, în care poetul era îmbrăcat înainte de moarte.

Stelele’n cer

Stelele’n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor


Până ce pier…

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largile
Vase de lemn:

Nişte cetăţi
Veghiind întinsele
şi necuprinsele,
Singurătăţi…

Orice noroc
şi’ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat ?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat ?

1 comentariu

  1. vera

    Ca ATUNCI
    (…lui Eminescu)

    Stelele de sus
    ne privesc,
    Soptesc des,
    Stralucesc…

    Apoi, soarele,
    Trezeste pasarile,
    Roua sorbeste,
    Admira florile,

    Viata se trezeste,
    Norocul umbla,
    Ne cauta,
    Nu ne gaseste!

    Incotr-o s-apuci?

    Maiestre!
    In a noastra cale
    Despartirea doare

    Ca atunci…

    Multumim,Eminescu!
    Ai fost si ramas
    Ingerul nostru,
    Ce inspira curaj,

    Ce stralucesti
    Ca rege-ntre slele,
    Cu brate de flori
    In vremuri eterne,

    In singuratate…

    Alinat, in tacere,
    De cantec de frunze
    Cu izul de tei,
    Sub ramura vremii,

    In umbra iubirii,
    Ramasa,la noi…

Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Cmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>