Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Tiraspolul menține notificările prealabile pentru…

Tiraspolul menține notificările prealabile pentru călătorii în stânga Nistrului în cazul oficialilor de la Chișinău

În contextul sărbătorilor pascale, Chişinăul a propus Tiraspolului de a continua practica de asigurare a circulaţiei libere a tuturor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv a persoanelor oficiale ale R. Moldova.

În acest sens, Vicepremierul Carpov a expediat un demers reprezentantului politic în procesul de negocieri din partea regiunii transnistrene. Potrivit răspunsului recepţionat de la Tiraspol, în perioada sărbătorilor, pentru o categorie semnificativă de persoane se păstrează necesitatea notificării prealabile a intenţiei de a vizita regiunea transnistreană. În categoria dată intră: conducerea ţării, membrii Parlamentului, membrii Guvernului, conducătorii ministerelor, birourilor, agenţiilor guvernamentale, conducătorii autorităţilor publice locale, judecătorii, precum şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul structurilor de forţă şi organelor de drept.

Biroul pentru reintegrare îşi exprimă regretul în legătură cu limitările în cauză şi consideră că o astfel de abordare nu contribuie la crearea atmosferei de înţelegere şi încredere între cele două maluri ale Nistrului.