Ţigări sechestrate de grăniceri
|
In ultimele 24 de ore, colaboratorii Serviciului Grăniceri au desfasurat o actiune pentru combaterea contrabandei cu ţigări în urma căreia, au fost depistate, într-un singur mijloc de transport, peste 39 mii pachete de ţigări de provenienţa autohtonă, ce urmau sa ajunga în Romania. Serviciile specializate din cadrul Direcţiei regionale SUD au desfasurat o actiune specifică în zona de competenta pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu tigari. Astfel, în apropierea localităţii Cahul, la doar cîţiva metri de frontieră, pe malul rîului Prut, a fost observată o unitate de transport marca GAZ – 66. În momentul reţinerii în maşină se afla doar şoferul, Alexandru B., în vîrstă de 30 ani, domicliat în satul Başcani, Cahul. Pe timpul cercetarilor, s-a stabilit că, conducatorul auto a recurs la aceasta metoda, deoarece intenţiona să scoată ilegal ţigările din ţară pentru a le transmite altor persoane, de pe celălalt mal al Prutului, fapt ce i-ar fi permis obtinerea de profituri ilicite. Grănicerii au transmis persoana reţinută şi lotul de contrabandă, valoarea estimativă a ţigărilor se ridica la aproximativ 70.000 lei, organelor competente în vederea continuării cercetărilor şi identificării persoanelor implicate în această cauză. |
|