Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Victimelor represiunilor politice le-ar putea…

Victimelor represiunilor politice le-ar putea fi achitate compensații

Azi, la Guvern este pusă în discuție o hotărâre privind alocarea mijloacelor financiare persoanelor care au avut de suferit după ce averea le-a fost confiscată, naționalizată sau scoasă în orice alt mod din posesia lor. Astfel, victimelor represiunilor politice urmează să le fie achitate compensații. În același context, dacă hotărârea va fi adoptată, Ministerul Finanțelor va aloca, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat provizoriu pentru 2016 peste 2 milioane de lei pentru aceste compensații.

În proiectul hotărârii se menționează că în cazul în care valoare bunurilor nu depășește suma de 200 mii lei, plata compensației va fi eșalonată pe o perioadă de până la 3 ani, iar în cazul în care această sumă este depășită – pentru o perioadă de până la 5 ani. Totodată, Regulamentul privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensații persoanelor supuse represiunilor politice prevede achitarea compensației persoanelor supuse represiunilor politice și ulterior reabilitate care au atins vârsta de 15 de ani printr-o plată unică.