Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Vaccinurile împotriva COVID-19: Mituri…

VIDEO Vaccinurile împotriva COVID-19: Mituri vs argumente științifice

  • „Vaccinarea este un atac la demografie. Trebuie să rămână doar un miliard de oameni pe glob”
  • „Preoții au spus că nu se poate de vaccinat, căci toate acestea au legătură cu diavolul”
  • „Până nu o să pună cipuri la oameni, nu o să se lase”

Construite pe fundamentele zvonurilor și dezinformării, dar și pe curentul anti-vaccinare, activ încă dinainte de debutul pandemiei de COVID-19, miturile referitoare la vaccinurile anti-COVID pot fi demontate doar dacă aflăm și care sunt variantele corecte, prezentate cu argumentele științifice ale experților.

ZdG vă prezintă șapte dintre cele mai răspândite informații false despre vaccinurile anti-COVID, demontate cu argumente de către Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică.

„Eu nu am încredere în vaccinuri. Se vorbește că prin vaccinare se urmărește reducerea populației până la un miliard de oameni”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Cred că aceasta vine de la faptul că, la început, spuneau că virusul a fost inventat ca să rămână un miliard de oameni. Ulterior, s-a văzut că virusul nu omoară pe fiecare la rând și deja au început să zică că vaccinul ne va omorî. Sunt niște falsuri. Aș vrea să cred că sunt bazate pe necunoaștere.

Deja sunt peste șase miliarde și jumătate de doze de vaccin administrate și acești oameni nu au murit. Deci șase miliarde și jumătate de oameni sunt vii, protejați de virus și ei încep să-și scoată măștile, să lucreze, să activeze și să-și trăiască viața normal. Asta deja se vede. Nicidecum vaccinul nu a lăsat un miliard din cele șase miliarde”.


„Vaccinul e foarte periculos. Până nu o să pună cipuri la oameni, nu o să se lase. Iată asta vă spun”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Ca să înțeleagă oamenii ce înseamnă cip: cipul este un purtător tehnologic de informație. Dacă ne uităm la cartela noastră din telefonul mobil, pe care fiecare o cumpără, acolo este un cip. Iată acela este cipul clasic. Și acum haideți să ne uităm la picătura de vaccin din fiolă – nu se aseamănă cu nimic. Respectiv, vaccinul nu este cip. Vaccinul este un produs biologic, o soluție lichidă care este elaborată ca să fie prietenoasă organismului uman, ca să poată fi administrată corpului uman. Corpul uman este constituit 70% din apă, prin urmare, vaccinul este elaborat astfel încât să poată fi administrat, acceptat, să ajute să formeze anticorpi și să ne protejeze de boală”.

„Vaccinurile conțin substanțe foarte toxice – hidroxid de aluminiu și mercur. Și nimeni nu știe care este concentrația din vaccinuri. După câte știu, această informație se ține în secret”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Dacă ne uităm la prezența aluminiului în viața noastră, cred că 80% din populația Moldovei a crescut mâncând borș din cratițe de aluminiu, mâncând cu linguri de aluminiu, în străchinuțe de aluminiu, la toate fântânile erau căni din aluminiu. Deci, ca acest aluminiu să fie extrem de toxic și să ne omoare, acolo trebuie să fie doze enorme de metale grele, care ar fi diagnosticate ca otrăvire cu metale grele. Eu tot am crescut cu lingură de aluminiu și am băut lapte din cană de aluminiu și nu m-a omorât, slavă Domnului. Doza din vaccin este foarte mică, în comparație cu tot aluminiul pe care l-am adunat noi în viața noastră, folosind obiecte casnice din aluminiu. Tocmai de aceea, nu văd pericol în aluminiu, în general, iar în vaccinurile acestea noi aluminiu nu este deloc, pentru că aici nu este virus inactivat, aici e pură biologie și apă. Iar aluminiu deloc, deloc nu este”.

„Pe urmă ne plângem că nu putem face copii”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Viața reală aduce suficiente dovezi că nu este așa. Noi vedem câți copii se nasc în fiecare lună, inclusiv în țara noastră. Dacă nu-i văd la maternități, cu siguranță îi văd la biserici, la botez, îi văd în cărucioare pe străzi. Deci, noi suntem în pandemie de aproape doi ani. O sarcină durează maximum nouă luni. Or, toți copiii care se nasc în 2021, în a doua jumătate a anului, sunt copii concepuți deja în pandemie. Acesta deja nici măcar nu e fals, e o imaginație și este dovedit de viața reală că nu este adevărată”.

„Are posibila capacitate de a schimba ADN-ul care ar face din om un zombi”

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Părerea mea, care e bazată pe știință, spune că nu este adevărat. Nicidecum un vaccin nu poate schimba ADN-ul uman. Probabil că totul a pornit de la asocierea cu faptul că vaccinul este creat pe bază de ARN, mesagerie ARN, dar aici trebuie să diferențiem terminologia: ADN-ul uman este un cod genetic al unei persoane, iar un vaccin creat pe mesagerie ARN folosește o bucățică de lanț de acizi ribonucleici în calitate de vehicul pentru a aduce în organism o părticică de virus. ARN și ADN sunt două noțiuni absolut diferite și nicidecum nu se leagă una cu alta”.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6-740x438.jpg

„Nimeni nu-mi dă garanție că dacă mă vaccinez, o să trăiesc. Am auzit că vaccinul poate provoca decesul”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Ca să fim realiști, ca să nu dezinformăm, trebuie să spunem că este posibil, pentru că fiecare om este individual. Sunt oameni care au cancer, sunt oameni care au boli genetice, sunt oameni care au boli despre care ei înșiși nu știu că le au. La administrarea vaccinului se activează sistemul imun, respectiv, ceva ar putea ieși. Noi nu putem să zicem că nu este posibil 100%, asta nu este corect. E posibil, dar poate fi un om dintr-un milion sau un om dintr-un miliard, ceea ce înseamnă o probabilitate foarte, foarte mică. Și mai este și alt aspect: că noi și față de alte vaccinuri ne pregăteam, deci noi ne pregăteam organismul față de un intrus. Și acum exact așa – dacă se face cu pregătire și sub supraveghere medicală, nu văd riscuri așa de mari”.

„Preoții au spus că nu se poate de vaccinat, căci toate acestea au legătură cu diavolul”.

Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică

„Cred că trebuie să vedem de ce, în genere, este religia și de ce uneori oamenii în momente dificile au nevoie de niște forțe mai puternice decât ei ca să se simtă cumva mai protejați. Spre exemplu, religia și Dumnezeu sunt una din forțele cele mai puternice care ne ajută cumva. Și eu zic că e bine din punct de vedere psihologic că noi avem așa ceva, cumva ne simțim protejați, delegăm cuiva o parte din fricile noastre și o responsabilitate pentru ele. La început, toate aceste mesaje aveau scopul să protejeze oamenii un pic, să-i liniștească, pentru că impactul psihologic era foarte mare. Dar, s-a mers prea departe. Și cu interpretarea lor s-a mers prea departe. De aceea, nu este mâna diavolului, cum nicio boală nu este mâna diavolului, de facto. Orice boală umană este, de fapt, o consecință a unei neglijențe umane, așa aș spune eu, cu excepția celor genetice, deși și acele genetice pot fi prevenite. Și da, ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute și să ne protejeze, dar responsabilitatea e integral pe umerii noștri”.

Mitropolia Moldovei, despre vaccinul anti-COVID:

„Ca urmare a producerii vaccinului anti-COVID, Biserica delimitează tema vaccinării de domeniul teologic și spiritual, considerând-o specifică domeniului științelor medicale. În acest sens, Mitropolia salută vestea campaniei de vaccinare care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză, recomandat şi acceptat în baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. Decizia referitoare la vaccin este o decizie personală, iar fiecare credincios are dreptul de a lua această decizie în consultare cu medicul personal”.


La 20 octombrie, autoritățile în sănătate anunțau că în R. Moldova rata de vaccinare împotriva COVID-19 a atins pragul de 24%. Nici țările din vecinătate nu stau foarte bine la acest capitol. În România, până pe 21 octombrie, rata de vaccinare cu două doze ajunsese la 35,6%. Tot până în data de 21 octombrie, în jur de 6,7 milioane de ucraineni au fost vaccinați cu schema completă a unui vaccin anti-COVID, adică aproximativ 15,3% din populație. Rusia a vaccinat 36% din populația sa de 144 de milioane de locuitori cu cel puțin o doză a unui vaccin anti-COVID-19. Rusia, Ucraina şi România se află în topul statelor cu cele mai multe decese înregistrate din cauza COVID-19 și pe ultimele locuri la capitolul vaccinării populației.

Fruntașe la capitolul vaccinării cu ambele doze sunt Portugalia – 88%, Spania- 81%, Italia – 77%, Franța – 75% și Marea Britanie – 73%. Germania a imunizat cu ambele doze de vaccin 68% din populație. În aceste țări este obligatorie prezentarea certificatului verde la locul de muncă, document care confirmă vaccinarea, iar cei care nu sunt vaccinați trebuie să se testeze frecvent, pe banii lor.

Pentru a atinge o imunitate colectivă, Organizația Mondială a Sănătății și Ministerul Sănătății din R.Moldova consideră că este necesară vaccinarea a cel puțin 70% din populație (persoanele care au fost bolnave nu sunt luate în calcul).