Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Proiectul „Lunca Prutului” - atracție…

Proiectul „Lunca Prutului” – atracție turistică în sudul țării?

În cadrul unei vizite întreprinse la Cahul de către viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatâi, a fost readus în discuție subiectul referitor la proiectul “Lunca Prutului”, pe care Primăria Văleni din raionul nominalizat l-a depus în cadrul Concursului propunerilor de proiecte din Fondul Național de Dezvoltare Regională 2017-2020, la Agenția de Dezvoltare Regională Sud. Autoritățile publice locale au venit, și de această dată, cu argumente convingătoare și dovezi concludente în sprijinul importanţei și impactului proiectului dat pentru localitățile din zona de sud a țării.

Potrivit primăriței de Văleni, Silvia Știrbeț, acest proiect ar fi putut aduce beneficii unui număr de circa 35 000 de locuitori ai 9 localități din sudul țării, dar și Regiunii de Dezvoltare Sud în general.

Proiectul „Lunca Prutului” își propunea, pentru următorii ani, crearea unui traseu turistic regional, care ar atrage anual până la 5000 de turiști în zonă, aceștia venind în sudul Moldovei pentru a participa la diversele festivaluri folclorice regionale și internaționale care se organizează în localitate.

Ca rezultat, beneficiarii își propuneau să dezvolte turismul durabil în Regiunea de Dezvoltare Sud prin valorificarea potențialului turistic al localităților Crihana Veche, Manta, Vadul lui Isac, Colibaşi, Brînza, Slobozia Mare, Câşliţa Prut, Giurgiuleşti din Lunca Prutului.

Acest proiect, însă, nu a fost selectat pentru finanțare din FNDR, necesitățile altor domenii de intervenție, considerate vitale, cum ar fi aprovizionare cu apă și sanitație, reabilitare drumuri regionale și locale, management al deșeurilor fiind, în momentul de față, mult prea mari și solicitând în mod prioritar finanțare.

Chiar dacă nu a încăput în Documentul Unic de Program (DUP), aprobat de Guvern pentru anii 2017-2020, proiectul „Lunca Prutului”, care țintește drept obiectiv sporirea atractivității turistice a Regiunii de Dezvoltare Sud, a fost inclus în Planul Operațional Regional pentru anii 2017-2020 și este actualmente pus pe tapet la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, nimerind maximal în atenția responsabililor și fiind bifat pe agenda autorităților cu două etichete —„important” și „se caută finanțare”.

„Este într-adevăr un proiect foarte bun ca idee, unic aș zice chiar, care vizează nouă localități din sudul țării, dar și regiunea în general, în cadrul căruia administrațiile publice locale au demonstrat că sunt gata să-și consolideze eforturile atât la etapa de concepere a unei idei, cât și în ceea ce privește cofinanțarea și participarea. Cu toate acestea, administrațiile publice locale aplicante mai au încă de muncit până când acest proiect să ajungă a fi unul bine definit și fezabil, căpătând astfel șanse de a deveni un proiect de succes”, susține viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi.

Autoritățile promit să revină asupra acestui proiect. „Chiar dacă nu a intrat în programul guvernamental pentru următorii ani de implementare a politicii de dezvoltare regională, noi am declarat, inclusiv în fața partenerilor de dezvoltare, că Documentul Unic de Program, aprobat recent prin hotărâre de Guvern, nu este nicidecum „un document mort”, bătut în cuie, care se elaborează o data la patru ani și nu poate fi, peste un timp oarecare, la necesitate, revăzut. Astfel, după ce administrațiile publice locale aplicante vor îmbunătăți acest proiect, îl vor ajusta în conformitate cu toate cerințele, suntem deschiși pentru a-l reexamina în cadrul comisiei interministeriale și a-l propune în mod repetat, în luna martie curent, pentru a fi inclus în lista proiectelor prioritare de dezvoltare regională pentru anii 2017-2020”, a menționat Usatîi.