Principală  —  IMPORTANTE   —   Prețul la biletele pentru călătoriile…

Prețul la biletele pentru călătoriile interurbane va crește

Preliminar, tariful la călătoriile interurbane va crește până la 70 de bani pentru un kilometru, iar la călătoriile interraionale – până la 80 de bani. După discuțiile de astăzi cu autoritățile, transportatorii anunță că momentul critic a fost depășit și protestele sunt încheiate, transmite IPN.

Solicitați de ZdG, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) ne-au comunicat că o decizie finală în acest sens va fi anunțată marți, refuzând să ne ofere mai multe detalii. Contactat de ZdG, președintele APOTA Oleg Alexa nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu în acest sens.

Ședința cu transportatorii a avut loc cu ușile închise. După ea, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că este ultima fază în procesul de luare a deciziilor. Autoritățile au anunțat transportatorii despre intenția de a reforma ramura și au discutat despre tarif în contextul scumpirilor la carburanți. Marți va fi organizată o conferință de presă la care va fi anunțată decizia finală.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a menționat că discuția a fost constructivă și au fost făcuți pași suficienți în întâmpinarea transportatorilor. Ei urmează să primească proiectul ordinului în ziua de luni. Preliminar, s-a propus ca tariful la călătoriile interurbane să crească de la 60 la 70 de bani pentru un kilometru, iar pentru cele interraionale – de la 60 la 80 de bani.

La începutul acestei săptămâni a avut loc greva transportatorilor anunțătă de Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) pentru rutele naționale regulate.

La 28 ianuarie, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a expediat o scrisoare deschisă în adresa ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu prin care a solicitat, repetat, ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) să majoreze tarifele de transport și la serviciile de autogară. În replică, viceprim-ministrul Spînu a declarat că nu va permite creșterea nejustificată a tarfielor. Detalii aici

Atunci, viceprim-ministrul Andrei Spînu a declarat că nu va permite creșterea nejustificată a tarifelor și le-a recomandat transportatorilor să renoveze parcul de autobuze.

În decembrie 2021, transportatorii au organizat un protest, cu sistarea rutelor naționale, împotriva Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenţiei Naţionale Transport Auto (ANTA) în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Atunci, APOTA a cerut reprezentanților MIDR să efectueze calculele și să aprobe tarifele la serviciile de autogară și la serviciile de transport. Vicepremierul Spînu declara în decembrie 2021 că „nu înțelege logica de a solicita majorarea tarifului, dacă atunci când autoritățile le solicită transportatorilor date concrete în baza cărora să fie luată această decizie, nu au nicio reacție”. Detalii aici