Principală  —  IMPORTANTE   —   Parlamentul a adoptat instituirea Fondului…

Parlamentul a adoptat instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală

Pachetul de legi care prevede instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală a fost adoptat de deputații majorității parlamentare în ședința plenară de joi, 10 februarie.

Potrivit documentului, fondul va deveni principala sursă de finanțare a proiectelor investiționale, destinate autorităților publice locale, din domeniul energetic, dezvoltării rurale (în special, proiecte de alimentare cu apă și canalizare),  infrastructuri locale, atractivității turistice, dezvoltării infrastructurii economice,  dezvoltării urbane.

Suplimentar, acest Fond va cofinanța și proiectele finanțate de partenerii externi.

Noua entitate va activa în baza Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și va prelua proiectele de dezvoltare regională și locală.

Totodată, va fi constituit Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale, competențele și regulamentul de activitate al căruia vor fi aprobate de către Guvern.

O altă prevedere a pachetului de legi se referă la dezvoltarea unui sistem informațional, care va asigura evidența proiectelor finanțate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Potrivit documentului, mijloacele de finanțare ale Fondului Național provin din resursele anuale de la bugetul de stat, sursele de asistență externă și alte surse permise de cadrul normativ.

Pentru anul 2022, mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală se estimează a fi de cca 800 mil. lei, dintre care aproximativ 500 mil. lei vor fi destinate proiectelor de dezvoltare locală.