Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Nouă instituții de învățământ au…

Nouă instituții de învățământ au fost închise din cauza condițiilor meteo

Nouă instituții de învățământ general au fost închise, astăzi, 11 ianuarie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Tot astăzi, 25 de grădinițe și-au întrerupt activitatea în baza deciziei Autorităților Publice Locale, de nivelul I ca urmare a frecvenței reduse.

Potrivit Ministerului Educației, cele nouă școli care și-au sistat activitatea sunt din raioanele: Cahul – 3 instituții, 243 de elevi; Cantemir – 2 instituții, 447 de elevi; Căuşeni – 2 instituții, 265 de elevi; Sîngerei – o instituție, 186 de elevi; și Taraclia – o instituție, 235 de elevi.

Precizăm că din cauza frecvenței reduse și în baza deciziei APL, de nivelul I, în șase raioane a fost sistată activitatea a 25 de instituții preșcolare: Leova – în 9 grădinițe – 273  de copii; Ocnița – în 7 grădinițe – 312 copii; Briceni – 3 grădinițe, 161 de copii; Cahul – 4 grădinițe, 244 de copii; Taraclia – 2 grădinițe, 146 de copii.

Totodată, nu s-a realizat transportarea elevilor pe 29 de rute școlare în 6 raioane (dintre care 8 rute – sunt în Cantemir, 4 rute – Cahul, 2 rute – Căuşeni, 1 rută – Ştefan Vodă, 8 rute – Taraclia, 6 rute – UTAG) astfel, nu au fost transportați 1429 de elevi spre instituţiile de circumscripţie. În 23 de raioane, inclusiv municipiile Bălți și Chișinău, funcționează în regim normal toate instituțiile de învățământ general.