Principală  —  IMPORTANTE   —   Judecătorul care l-a condamnat pe…

Judecătorul care l-a condamnat pe Șor „la libertate” și-a declarat corect averea. ANI a încetat procedura de control a averii și intereselor personale în cazul ex-magistratului: nu a fost constatată nicio încălcare – DOC

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încetat procedura de control a averii și intereselor personale în privința fostului judecător Andrei Niculcea, cel care a emis anterior șentințe în dosarul lui Filat, Șor și Botnari și despre care Rise Moldova a dezvăluit informați cu privire la legăturile dintre Niculcea și familia sa și deputatul fugar Ilan Șor.

Asta după ce, inspectorul de integritate care a fost desemnat că efectueze contrul a emis, la 7 februarie curent, un act de constatare privind lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către ex-magistratul Andrei Neculcea în perioada în care acesta a deținut funcția de judecător.

Mai exact, inspectorul de integritate susține că în cadrul controlului nu s-a constatat că averea și interesele personale ale magistratului Niculcea, cel care în iunie 2016 l-a condamnat pe fostul premier Vladimir Filat la 9 ani de închisoare, iar un an mai târziu, l-a condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe fostul primar de Orhei, Ilan Șor, însă a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă și care a emis și „sentința secretă” de condamnare a fostului șef al Serviciilor de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova, nu au fost declarate în mod corespunzător.


În cadrul controlului s-a stabilit că în perioada deținerii calității de subiect al declarării averii și intereselor personale, în perioada 15 iulie 2015 – 24 iunie 2021 Andrei Niculcea, a obținut un venit net în sumă totală de 1 746 413 lei și a dobândit avere ca constă în echivalentul bănesc a bunurilor precum și a suportat cheltuieli în sumă totală de 1 417 221,09 lei.

Astfel, ANI a constatat că venitul net obținut de către subiectul declarării, fostul judecător Andrei Niculcea, pe parcursul exercitării funcției de demnitate publică, în perioada 15 iulie 2015 – 24 iunie 2021, depășesc echivalentul bănesc al averii dobândite și al cheltuielilor suportate în aceeași perioadă cu 329 191,91 lei, fapt ce înlătură existența diferenței substanțiale.

Inspectorul de integritate mai menționează în actul de constatare că tatăl magistratului a prezentat acte care au demonstrat proveniența banilor cu care a cumpărat Mercedesul GLE 300D.

„Se încetează procedura de control al averii și intereselor personale în privința lui Andrei Niculcea, ex-judecător în cadrul Judecătoriei Chișinău Se aduce la cunoștință lui Andrei Niculcea actul de constatare și se informează despre dreptul de a-l contesta, în termen de 30 de zile de la emitere la Curtea de Apel Chișinău”, se menționează în decizia ANI.

Actul de constatare:

Procedura de control a averii și intereselor personale în privința fostului judecător Andrei Neculcea a fost inițiată de ANI la 24 iunie 2021 în baza unei sesizări parvenite în adresa Autorității.

La 29 noiembrie 2021, Andrei Neculcea a plecat din sistemul judecătoresc. Atunci, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat în ședința extraordinară cererea de demisie din funcția de judecător a lui Neculcea.

Andrei Niculcea este judecătorul care în iunie 2016 l-a condamnat pe fostul premier Vladimir Filat la 9 ani de închisoare, iar un an mai târziu, judecătorul l-a condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe fostul primar de Orhei, Ilan Șor, însă a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.

Andrei Niculcea

Tot Andrei Niculcea este cel care a pronunțat sentința „secretă” de condamnare a fostului șef al Serviciilor de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, vizat în dosarul expulzării profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova.

Niculcea este cel care „l-a condamnat” pe Botnari la amendă. Vasile Botnari, unica persoană care s-ar face vinovată de expulzarea profesorilor turci, a fost condamnat în secret în luna iulie 2020. Procuratura Generală nu a anunțat despre acest lucru decât doar după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a făcut publice aceste informații la 8 septembrie în cadrul unei emisiuni televizare. Procurorul general declara că nu cunoaște ce pedeapsă i-a fost aplicată lui Botnari, precizând însă că acesta a achitat benevol 125 de mii de euro, despăgubiri pe care statul le-a plătit la CtEDO în dosarul profesorilor turci. Atunci, reprezentanții Procuraturii nu au precizat nici ei ce pedeapsă i-a fost aplicată șefului SIS, cine este acuzatorul de stat care a gestionat dosarul sau cine este judecătorul care a pronunțat sentința.

Neculcea – „judecătorul lui Șor”

În martie 2021 Rise Moldova a publicat investigația „Miliardul dispărut: judecătorul lui Șor” în care dezvăluie legăturile deputatului fugar Ilan Șor cu ex-magistrul Neculcea.

Sursa: Rise.md

Investigația Rise:
Dosarul – „Furtul Miliardului”.
Inculpatul – Ilan Șor.
Procurorii anticorupție, cu probele pe masă, cer 19 ani de închisoare pentru spălare de bani și escrocherie.
Judecătorul îi oferă 7,5 ani. Măsura – arest la domiciliu se modifică. Acuzatul este eliberat imediat de sub strajă din sala de judecată.
După această decizie, concubina judecătorului lansează un salon de cosmetică pe Aeroportul Internațional Chișinău – controlat direct de inculpat.
De acolo, aleasa judecătorului zboară spre capitalele modei: Paris și Milano, împreună cu sora vitregă a lui Ilan Șor. Între timp, Șor devine fugar, iar judecătorul – un pasager fidel spre Israel, țara de origine a inculpatului.
Asta nu e tot.
Judecătorul lui Șor mai are ceva de ascuns. Averea.