Irina Tabaranu, jurnalistă la ZonaDeSecuritate.md: „Informațiile pe subiecte de securitate stau sub lacătul dublu al autorităților”
Tot mai mulți jurnaliști semnalează probleme legate de accesul la informații în procesul de documentare a materialelor jurnalistice. În acest context, Asociația Media-Guard, care monitorizează relația presă-instituții de stat, a publicat un articol semnat de Irina Tabaranu, cofondatoare a proiectului media ZonaDeSecuritate.md, specializat în documentarea și reflectarea subiectelor legate de zona din stânga Nistrului, în care jurnalista vorbește despre accesul la informație și relația cu autoritățile care dețin aceste informații. Publicăm, mai jos, relatarea Irinei Tabaranu.
Irina Tabaranu, jurnalistă și co-fondatoare ZonaDeSecuritate.md, pentru Media-Guard:
Autoritățile din Republica Moldova se eschivează deseori să ofere răspunsuri la solicitări de informații. Motivele invocate sunt diferite. Am constat, însă, că cel mai ușor pot să se eschiveze anume pe subiecte de securitate. Îți pot pune receptorul sau îți pot zădărnici publicarea unui material, motivând că e SECRET DE STAT, iar publicarea unor nume sau cifre pot dăuna statului Republica Moldova.
Invocarea existenței grifului „SECRET” pe anumite documente este o piedică la fel de frecventă pentru jurnaliști precum obligativitatea de a semna electronic solicitările de informații.
În luna martie a acestui an în spațiul public au apărut informații precum că 158 de cetățeni ai Republicii Moldova, care activează în diverse instituții publice, dețin și așa numita cetățenie a nerecunoscutei republici nistrene. Se vorbea că 119 dintre aceste persoane activează în instituții de forță și de drept, iar 41 dintre ele au și acces la informații considerate „secret de stat”. În încercarea de a obține confirmări și detalii, am trimis o solicitare Serviciului de Informații și Securitate. Am cerut date despre domeniile de activitate ale acestor persoane cu „dublă cetățenie”, funcțiile și instituțiile în care activează. Numele ne era clar din start că nu ne vor fi oferite, dar încercarea vină n-are, așa că am solicitat și numele acestora.
Ni s-a răspuns că solicitarea nu corespunde cerințelor cerințelor legale stabilite pentru un document electronic și că trebuie să o semnăm digital, apoi să o retrimitem în decurs de câteva zile. Redacția nu avea semnătură electronică în acel moment, de aceea am trimis încă o dată solicitarea cu ștampila umedă și semnătura managerului redacției. Am primit același răspuns: nu coincide cerințelor legii. Am apelat telefonic serviciul de presă al SIS-ului în speranța de a fi înțeleși că solicitările de informații nu sunt petiții, dar m-am lovit de un zid al indiferenței față de problemele jurnaliștilor în munca lor de a obține răspunsuri de interes public.
Timpul a trecut, au apărut alte subiecte, iar numele sau măcar funcțiile funcționarilor ce au jurat credință unui stat inexistent, ce se vrea separat de cel care îi plătește salariul, nu le-am mai aflat. Am fi vrut să aflăm și poziția conducerii SIS referitor la riscurile pentru securitatea statului dacă informațiile apărute public erau adevărate. Încă așteptăm…
Revenim la Secretele de Stat. O mare parte dintre documentele ce conțin sume de bani sau denumirii/cantități de echipamente militare, emise de structuri de apărare cum ar fi, Ministerul Apărării, Comisia Unificată de Control sau comandamentele Militare, sunt cu grif secret. Ca exemplu, nici informațiile despre cât ne-au costat remanierile făcute la Posturile de Pacificare de pe podul de la ieșire din localitatea Vadul lui Vodă nu le putem obține. Am încercat să aflăm costul licitației făcute pentru aceste lucrări și cine le-a executat. Răspunsul de la Ministerul Apărării a fost că e secret și „în general așa date nu se dau”, ne-a spus purtătoarea de cuvânt a ministerului cu un ton din categoria „cum să vă dea în cap să întrebați așa ceva?”. În general tot ce ține de Misiunea de Pacificare este un mister total. Ca să ai acces pe teritoriul posturilor de pacificare, trebuie să fii acreditat și să fie de acord toate părțile cu prezența ta acolo. Asta ar însemna că trebuie să îți ceri voie de la ruși și exponenții unui regim separatist ca să poți filma pe teritoriul CONTROLAT de autoritățile de la Chișinău. De filmări în stânga Nistrului nici nu mai vorbim, o facem pe propria răspundere și pe ascuns de fiecare dată.
La toate cele scrise mai sus, care sunt parte din munca nevăzută de public a mai multor jurnaliști din Republica Moldova, cireașa de pe tort o pot numi termenul de așteptare a unor răspunsuri. Legal ar fi 15 zile lucrătoare, dacă nu este un volum foarte mare de date. De facto, termenul poate ajunge și la câteva luni, sau poate să nu vină deloc. Din experiența proprie așa situații se pot întâlni la Procuratura Generală. Desigur, ne-am putea adresa în instanțele de judecată ca să ne apărăm drepturile, așa cum sfătuim publicul nostru atunci când li se încalcă drepturile, dar realitatea e că de cele mai mai multe ori anume jurnaliștii nu apelează la aceste metode. Nu avem timp pentru drepturile noastre pentru că nu ar avea cine să scrie despre drepturile celor care nici nu știu că le sunt încălcate.
P.S.: Țin, totodată, să mulțumesc pentru normalitatea de care dau dovadă unii comunicatori cu care am colaborat, care nu cer semnătura electronică și sper să nu o facă pe viitor. Așadar, mulțumesc comunicatorilor de la Ministerul de Externe, Biroul Politici de Reintegrare, Ministerul Justiției, Agenția Servicii Publice, Ministerul Finanțelor.
Informația aparține oamenilor, nu instituțiilor!
Irina Tabaranu, jurnalistă și co-fondatoare ZonaDeSecuritate.md, pentru Media-Guard
