Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A fost selectată o nouă…

A fost selectată o nouă componență a Consiliului pentru Prevenirea Torturii

A fost selectată o nouă componență a Consiliului pentru Prevenirea Torturii (CpPT), pentru perioada 2022-2027.

Noii membrii sunt Vadim Aftene, medic psihiatru, șeful Centruluii Comunitar de Sănătate Mintală (CCSM), sectorul Râșcani, Iuliana Curea, psiholog, psihoterapeut, directorul Asociației Obștești Implicare, Reabilitare, Integrare, Suport (IRIS), Ludmila Marandici, medic, manager în Centrul de zi pentru persoane consumatoare de droguri al Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”, Gheorghe Bosîi, jurist la Asociația Obștească Centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, Olesea Doronceanu, jurist, activează în cadrul organizației neguvernamentale Institutul pentru Drepturile Omului.

CpPT a fost instituit în corespundere cu prevederile Legii nr. 52 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman). Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului sunt membri de drept ai CpPT.

Consiliul este creat în scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

În R. Moldova Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii (MNPT) a fost instituit în anul 2007.