Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un om important a demisionat…

Un om important a demisionat din Guvernul condus de Gaburici

„Am demisionat din funcția de șef al Biroului pentru Relații cu Diaspora din cadrul Guvernului Republicii Moldova”, anunță Victor Lutenco pe contul său de facebook, care explică mai jos motivele care au stat la baza acestei decizii.

„Motivul este unul foarte clar, acela că nu doresc să activez într-o guvernare dependentă de votul comuniștilor, nu pot reprezenta o astfel de guvernare în raport cu conaționalii noștri de peste hotare și nici nu cred că într-un guvern minoritar obiectivele pe care mi le-am fixat împreună cu reprezentanții comunităților cetățenilor moldoveni din afară pot fi îndeplinite. Și poate cel mai important lucru – nu vreau să fiu parte a minciunii care li se livrează cetățenilor acum, nu vreau să-mi încalc angajamentele pe care le-am făcut împreună cu colegii din PLDM în campania electorală dinaintea votului din 30 noiembrie și aș vrea să pot în continuare ține capul sus și să îi pot privi liniștit direct în ochi atunci când le vorbesc cetățenilor din diasporă.

Ei, cetățenii, și mai ales cei de peste hotare, au fost îndemnați și au votat partidele pro-europene pentru ca să se facă o alianță cu adevarat pro-europeană, nu o improvizație politică dubioasă. Eu nu vreau să ajung în situația Maiei Sandu sau a altor colegi propuși de PLDM în funcții, să-mi facă din deget comuniștii și să mă amenințe că dacă nu fac ce vrea PCRM, voi fi schimbat din funcție. Nu asta e Moldova fără comuniști pe care am promis-o cetățenilor, nu asta este Moldova europeană, nu așa văd eu schimbarea temerară și modernizarea țării.

Am avut o comunicare foarte bună cu diaspora în acești 2 ani, am învățat multe despre cetățenii noștri aflați în străinătate, despre așteptările lor, am facut cu ei un parteneriat care a născut Biroul pentru Relații cu Diaspora și multiplele inițiative deja realizate și altele pe care urma să le implementăm în perioada următoare. Comunicarea și rezultatele obținute au adus încrederea diasporei. Și anume această încredere am solicitat-o atunci când am cerut în campania electorală votul pro-european, votul anti-comunist și mandat pentru continuarea acestor proiecte cu, despre și pentru diasporă. Însă în acest moment consider că votul diasporei a fost furat, din interesele meschine ale unor politicieni, iar prezența mea într-o astfel de guvernare ar fi o încălcare a încrederii acordate și angajamentelor asumate în fața cetățenilor din diasporă.

Nu sunt însă omul care abandonează, dimpotrivă, consider acest pas unul important. Biroul pentru Relații cu Diaspora, o instituție modernă, europeană, dinamică, cu rezultate mari și frumoase și cu o perspectivă și un plan pentru viitor – este un vis împlinit. Dar tot de la oamenii simpli din diasporă am înțeles că o adevărată revenire în țară și un adevărat suport de peste hotare îl putem obține numai dacă asigurăm dezvoltarea țării, dezvoltarea europeană a Republicii Moldova. Din acest motiv îmi asum provocarea, împreună cu alți colegi, de a porni un proiect nou, unul major, la nivel de întreagă țară, unul cu adevărat democratic și European – unul dedicat cu adevarat oamenilor si nu gruparilor de interese. Mă voi alatura lui Iurie Leancă în proiectul politic pe care il va lansa. Este un om în care am maximă încredere, este omul căruia îi datorez susținere în mai tot ce am reușit să realizăm în cadrul Biroului pentru Relații cu Diaspora, este omul care a comunicat mult și deschis cu diaspora, și cel mai important – este omul de care își leagă speranța mulți moldoveni acum, atât în țară cât și peste hotare.

Le mulțumesc tuturor colegilor cu care am lucrat în cadrul Biroului pentru Relații cu Diaspora, din Cancelaria de Stat, din toate ministerele și celelalte instituții publice, partenerilor și prietenilor buni din organizații internaționale și agențiile de dezvoltare străine care ne-au ajutat. Am cunoscut și am lucrat cot la cot cu oameni extraordinari, care s-au dedicat cu adevarat obiectivelor noastre. Un mulțumesc special îl adresez cetățenilor moldoveni aflati peste hotare pentru modul excelent în care am colaborat si le promit că nu voi renunța la obiectivele pe care ni le-am asumat împreună. Ele vor fi îndeplinite și Moldova va deveni cu adevărat un stat European”, scrie Lutenco.
Pe curând!