ULTIMA ORĂ! Corneliu Gurin, desemnat judecător la Curtea Constituțională

Fostul procuror general al R. Moldova, Corneliu Gurin, a fost desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de judecător la Curtea Constituțională (CC). Decizia a fost luată astăzi, 11 decembrie, în cadrul ședinței CSM. Acest subiect nu a fost însă prezent nici pe ordinea de zi, dar nici pe agenda suplimentară a ședinței.

La începutul ședinței, președintele CSM, Victor Micu, a declarat că la 10 decembrie din partea președintelui Curții Constituționale a parvenit o solicitare cu privire la desemnarea unui judecător al Curții Constituționale. Astfel, la doar o zi distanță de la solicitarea CC, membrii CSM l-au și desemnat pe Corneliu Gurin în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

La 18 aprilie 2013, Corneliu Gurin a fost numit prin hotărâre de Parlament în funcția de Procuror General al R. Moldova, pentru un mandat constituțional de 5 ani. Pentru candidatura acestuia şi-au dat votul de încredere a 51 de deputaţi. Însă, la 3 mai 2013 acesta este demis. Curtea Constituțională a decis că demisia lui Gurin nu este una constituțională și el a fost restabilit în funcție pe data de 20 mai 2013. Ulterior, în februarie 2016, Gurin și-a dat demisia din funcția de procuror general.

Corneliu Gurin a activat în calitate de jurist și a deţinut funcţia de consultant principal în Direcţia Juridică a Aparatului Parlamentului, în perioada 1995-2001. Între anii 2001-2005, Corneliu Gurin a fost director general al Aparatului Parlamentului R. Moldova, consilier al preşedintelui Parlamentului în probleme juridice şi relaţii cu organele de drept.

În perioada 2005-2012, a fost jurist/coordonator de programe la Asociaţia Obştească ADEPT, dar şi în alte proiecte internaţionale. În noiembrie 2011, Corneliu Gurin a aderat la Partidul Acţiunea Democratică, condus de Mihai Godea. El a părăsit formaţiunea, înainte de a fi desemnat preşedintele Comisiei speciale pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general.

Autorităţile competente de a desemna judecătorii constituţionali sunt ParlamentulGuvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare din acestea desemnând câte doi judecători. La momentul expirării mandatului, ridicării mandatului, demisiei sau decesului judecătorului în funcţie, Preşedintele Curţii sesizează autoritatea competentă în termen de cel mult 3 zile de la data declarării vacanţei funcţiei, solicitându-i să numească un nou judecător.  Autoritatea competentă numeşte judecătorul în termen de 15 zile de la data solicitării din partea Preşedintelui Curţii Constituţionale.

Pentru a deveni judecător al Curţii Constituţionale candidatul trebuie să posede o pregătire juridică superioară, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţământul juridic sau în activitatea ştiinţifică, să fie cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliul în ţară, limita de vârstă pentru numirea în funcţie a judecătorului fiind de 70 ani. Numirea se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în scris, al candidatului.

Foto: tribuna.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    O dovadă SOLIDĂ, că cu insul ăsta hlizâtor s-a început capturarea JUSTIȚIEI de talpa iadului Plahotniuk. Atunci, când au hotărât SALVAREA juifului, hoțul de miliarde, Ilan Șor, de pușcărie și ÎNFUNDAREA în pușcărie a lui Vlad Filat s-au pus BAZELE UZURPĂRII JUSTIȚIEI DIN R. MOLDOVA DE TALPA IADULUI PLAHOTNIUK. Apoi a urmat uzurparea Parlamentului, Guvernului, Primăriei Chișinăului și CAPTURAREA ÎNTREGII ȚĂRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *