Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Timofti a transmis urări de…

Timofti a transmis urări de bunăstare președintelui Iohannis cu prilejul Zilei Naționale a României

Șeful statului, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj de felicitare președintelui României, Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naționale a României.  Timofti a adus mulțumiri președintelui Român pentru aportul și ajutorul acordat întru implementarea agendei de reforme, dar și pentru sprijinul financiar.

Citiți aici mesajul integral al președintelui Timofti:

„Stimate Domnule Preşedinte,

Am deosebita plăcere de a Vă adresa, cu prilejul celei de-a 98-a aniversări a creării statului român modern, cele mai sincere și cordiale felicitări, cu titlu personal și din numele poporului Republicii Moldova. Voi fi onorat să transmiteți omagiul meu tuturor cetățenilor români.

Cu o satisfacție aparte constat faptul că în ultimii ani relațiile dintre Republica Moldova și România au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, avansând pe un făgaș pragmatic, în spiritul parteneriatului privilegiat bine stabilit. Comunitatea de valori, limbă și cultură, fortificată milenar, precum și susținerea necondiționată a parcursului european al țării mele, cu siguranță, vor constitui și mai departe un fundament temeinic pentru consolidarea și diversificarea, pe multiple planuri, a legăturilor dintre ambele state.

În contextul dat, vreau să exprim profunda gratitudine pentru angajamentul valoros pe care România şi Dumneavoastră personal Vi l-ați asumat întru implementarea agendei interne de reforme, dar şi pentru modernizarea instituţiilor noastre publice prin intermediul proiectelor sprijinite financiar de către autorităţile române.

Stimate Domnule Președinte, sunt ferm convins că Republica Moldova va urma, și pe viitor, calea democrației europene. Indiferent de complexitatea provocărilor, vom reuși, fără îndoială, să fructificăm colaborarea bilaterală. Or acest deziderat este posibil, pe bună dreptate, prin cooperarea multidimensională pe care o promovaţi în calitate de șef al statului şi pe care o susținem în comun.

Cu cele mai bune gânduri și distinse sentimente, cu alese urări de bunăstare întregului popor român, Vă rog să acceptaţi, Stimate Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii.

La Mulți Ani, România!”

La 1 decembrie 2016 se împlinesc 98 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului român, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, în unanimitate ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru ”unitatea națională a tuturor românilor”.