Șalaru pleacă și cere demisia lui Ghimpu: Degeaba schimbăm vagoane noi, dacă locomotiva este veche și nu trage

Anatol Șalaru, ministrul Apărării și prim-vicepreședintele Partidului Liberal a anunțat că și-a depus demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PL. El i-a cerut și președintelui PL să-i urmeze gestul.  Declarațiile au fost făcute după ce Șalaru a părăsit ședința Consiliului Național Politic al PL, în care se discută demiterea sa din formațiune.

„Mi-am depus demisia din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Liberal și bineînțeles că urmează să fiu scos și din celelalte funcții. Am făcut și un apel către dl Ghimpu să demisioneze și el din funcția, dacă vrea ca partidul în 2018 să mai fie în preferințele alegătorilor. Eu mi-am depus demisia și am ieșit din sală.  Da, vreau să rămân membru de partid.  În cazul în care voi fi exclus, voi fi anunțat despre asta. Voi vedea ce voi face mai departe. Nu contează susținerea pe care o am eu de la alți colegi. Contează ca atunci când partidul are o perioadă mai grea, să existe cineva care să spună adevărul și să-i trezească pe membrii de partid să ia o decizie. Cel mai probabil, zilele astea va fi semnat decretul de președintele Timofti și voi fi demis din funcția de ministru al Apărării.  Premierul nu are cum să se opună.   Am fost acuzat de corupție și trădare, dar nu e adevărat… Nu cred că dl Ghimpu își va da demisia. Partidul are nevoie de o nouă locomotivă.  Degeaba schimbăm vagoane noi, dacă locomotiva este veche și nu trage…”, a declarat Șalaru, care a menționat că opinia publică va afla despre planurile sale de viitor „într-o lună, două”.

Anterior, doi deputați ai Partidului Liberal au sărit în apărarea lui Anatol Șalaru, ministrul Apărării, după ce PL a decis să-i retragă sprijinul politic și să ceară demiterea acestuia din Guvern. PL  organizează astăzi, sâmbătă, 17 decembrie 2016 ședința Consiliul Național Politic care urmează să voteze retragerea sprijinului politic Ministrului Apărării, Anatol Șalaru, după ce Biroul Politic al PL a luat această decizie la începutul săptămânii. Totodată, membrii PL ar urma să voteze și excluderea lui Șalaru din partid.

Deputatul PL, Vladimir Cernat scrie pe o rețea de socializare că decizia partidului este una pripită.

„Către biroul politic al Partidului Liberal,  În contextul deciziei luate la 12 decembrie referitor la retragerea sprijinului politic colegului nostru, dl ministru Anatol Șalaru, țin să comunic urmatoarele: sunt onorat să fiu membru PL, membru acestui grup politic care promovează niște idei bine definite ca: Unirea cu România, integrarea în Uniunea Europeana, aderarea la NATO și multe altele care au stat la baza formării acestui partid. Este evident și destul de important faptul că aceste obiective au sorț de izbândă numai în cazul unei echipe unitare, cât și prin aportul necontenit al fiecărui membru în parte. Deschiderea Oficiului de Legătură NATO la Chişinău, demararea creării coridorului verde pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, demararea reformei şi reformatării Armatei Naţionale, interoperabilizarea Armatei Naţionale cu armatele ţărilor NATO, oare nu sunt acele obiective propuse pentru realizare de către echipa liberală?
Consider că această decizie este una nefondată, care urmează să aducă consecințe primejdioase Partidului Liberal. În această ordine de idei, rog biroul politic de a-și retrage votul acordat”, scrie Cernat.

Și Artur Gutium, alt deputat al PL și-a anunțat sprijinul pentru Anatol Șalaru.

„În contextul deciziei biroului permanent al Partidului Liberal de a retrage susținerea politică Prim-vicepreședintelui PL și Ministrului Apărării al Republicii Moldova, dlui Anatol Șalaru, consider această decizie drept una grăbită, insuficient documentată și care aduce prejudicii grave de imagine partidului nostru. PL reprezintă în primul rând oamenii care fac parte din el, valorile și idealurile care ne unesc și încrederea cetățenilor că votul lor se va materializa în îndeplinirea promisiunilor electorale cu care am mers în campania electorală. Orice membru aduce o valoare adăugată partidului și idealurilor sale iar contribuția pozitivă a dlui Anatol Șalaru a fost și este una incontestabilă”, a scris acesta, pe o rețea de socializare.

Ulterior, Gutium a venit și cu o adresare în adresa președintelui Timofti și a premierului Filip, cerând acestora să nu dea curs cererii PL-lui de a-l demite pe Șalaru din funcția de ministru al Apărării.

De partea lui Șalaru este și filiala PL din Ialoveni. Într-o postare, aceștia anunță că nu susțin decizia Biroului Politic prin care s-a susținut retragerea suportului politic pentru ministrul Șalaru. 

„Suntem mulți în Partidul Liberal, și nu ne cunoaștem poate, dar întotdeauna ne-a unit ideea și cauza pentru care luptăm umăr la umăr. Din acest context derivă și decizia comună a echipei OTPL Ialoveni, de a dezminți decizia Biroului Politic prin care s-a susținut retragerea suportului politic al ministrului apărării, Anatol Șalaru”, scrie filiala PL.

UPDATE: Mihai Ghimpu rămâne președintele PL. Acesta a anunțat că Șalaru a fost demis din funcțiile de conducere ale partidului,dar rămâne membru de partid și că acum va avea șansa să se reabiliteze. El a precizat că Șalaru a fost demis din funcțiile de conducere ale PL „pentru activitatea nestatutară în destrămarea fracțiunii și partidului”.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Simion

    Pestele de la cap se strica. Degeaba incearca sa-l curete de la coada. Ce-i stricat, stricat ramane.Imprastie duhoare, zixi ca-i catastrofa ecologica. Aruncat la fundul gropii ca-i plin de vi-rusi, pestele…

  2. ciubuc ion

    Eu zic ca Ghimpu nu l-a dat afara pt,a nu face alt partid si a-l avea sub control atat el cat si seful lui din umbra Plahotniuk,facandu-i un serviciu si lui Dodon,asa cum acesta s-a inteles cu Plaho dupa alegeri,,,sa vedem pe cine pun liberalii in guvern in locul lui Salaru la Aparare sau renunta in favoarea PDM,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *