Maia Sandu: „Protestul este împotriva autorităților, nu a celor care au votat altfel decât noi”

Astăzi cetățenii din diasporă organizează flashmob-uri și acțiuni de protest  în cel puțin 13 țări. Aceștia nu recunosc rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale care îi atribuie lui Igor Dodon o victorie cu 52,11% din sufragii. De asemenea, un protest în PMAN anunță și Mișcarea Civică Tinerii Moldovei, prin care cer demisia președintei CEC, Alina Russu și a ministrului de Externe, Andrei Galbur, pentru că nu ar afi asigurat dreptul la vot a tutror cetățenilor R. Moldova. Deși, majoritatea cetățenilor din diasporă își manifestă susținerea pentru candidata pro-europeană, Maia Sandu, echipa PAS a declarat că nu va participa la manifestații până nu va epuiza toate căile legale de contestare a alegerilor.

Într-un mesaj, publicat pe pagina oficială de pe Facebook, președinta PAS îndeamnă participanții la acțiunile de protest din țară, dar și din străinătate, „să fie vigilenți și să nu se lase antrenați în eventuale provocări”. Maia Sandu menționează că protestul este împotriva autorităților și nu împotriva celor care l-au votat pe Igor Dodonși susține că „dezbinarea societății este convenabilă doar regimului corupt Dodon-Plahotniuc”.

„Imediat după ce au fost anunţate rezultatele preliminare ale alegerilor, am spus că avem mari suspiciuni privind legalitatea acestora. Numărul mare de cetăţeni din diasporă care nu au putut vota, transportarea organizată a votanţilor din zonele controlate de separatişti, votarea repetată și alte încălcări demonstrează că scrutinul nu a fost unul corect.

Mulți dintre dumneavoastră ne cer să protestăm împotriva fraudelor admise de instituțiile statului. Noi am ales să folosim, pentru moment, toate căile legale de contestare a rezultatelor anunțate. Din păcate, ieri CEC a ignorat probele prezentate de noi și de cetățenii din diasporă care nu au reușit să voteze. O să contestăm în justiție refuzul CEC de a examina sesizarea noastră. Iar decizia validării sau nevalidării rezultatelor alegerilor rămîne la discreţia Curţii Constituţionale. După pronunţarea acesteia, ne rezervăm dreptul să decidem ce forme de protest adoptăm mai departe.

Știm că mîine, în mai multe orașe din lume, vor avea loc flashmob-uri ale concetățenilor noștri care nu au putut să voteze din cauză că nu au fost asigurate suficiente buletine de vot. De asemenea, duminică, la ora 12.00, în PMAN „Tinerii Moldovei” organizează un protest paşnic împotriva fraudării alegerilor. Îi rugăm pe toți cei care vor merge la proteste să fie vigilenţi şi să nu se lase antrenaţi în eventuale provocări. Haideți să nu uităm că protestul este împotriva autorităților și a instituțiilor controlate de acestea care nu ne-au asigurat dreptul constituțional de a vota și care nu vor să recunoască și să sancționeze frauda. Protestul nu este împotriva celor care au votat altfel decît noi. Dezbinarea societății este convenabilă doar regimului corupt Dodon-Plahotniuc”, scrie Maia Sandu.

Citiți și

Protest „GLOBAL”: aceeași oră pentru cel puțin 17 orașe. Diasopra angajează avocați pentru a ataca CEC-ul în instanță


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. Simion

    Suntem pe baricade. Pe de o parte Mafia de stat si Mafia opozititiei de carton dodonist. De cealalta parte, poporul jefuit si de miliarde, si de alegeri corecte. Cuplul extraconjugal a sugrumat dreptul la un scrutin corect si a mintit Occidentul. Aceste doua scursuri scarbavnice, acesti siamezi comunisti, Plahoit si Dodoloaie, sunt doua totemuri de speriat copiii si Europa, care se prostitueaza origica cu Sevciuk. Cu tupeu tipic infractorilor. De intrat in lupta pe viata si pe moarte. Altfel RM nu mai scapa de acest cancer PDiareeMaligna -PSugatoarelor din Rectul Malign.

  2. Nikodim

    Probabil că de la PROTESTE și Marsuri interminabile e TIMPUL de trecut la alte metode de cautare a instrumentelor pentru a proteja și aplica corect Constitutia. Ar trebui de convocat o Adunare Constituantă formată din oameni competenti, cu autoritate, și de dsicutat cu usile închise, ca sa fie aiba acces provocatorii și diversionistii mediatici. Asta ar proteja auzul si vazul de apleluri la discordie, dezbinare. Sa fie ca la alegerea suveranior pontifi Cand solutia va fi gasită, să fie anunțat Poporul și Neamul parafrazaand textele sacre – iată Adevărul, Calea și Viața.. Cine ne urmează. Sa fie un dialog Calm, armonios și echitabil… sau de repetat tatica Literaturii si Artei din anii 90, când aduna idei, sugestii, propuneri pentru a salva monumentele istorice, sau a reveni la veșmîntul firesc al limbii și alfabetului. În această campanie, ce va decurge cu TOCUL în mână și cu SUFLETUL curat, se poate include FIECARE. Istoria va gasi un cuvînt pentru fiecare, ce nu va fi indiferent

  3. andrei balan

    Maia Sandu singura a facut o multime de greseli asa ca in zadar acum cauta vinoveti in jur. 1-nu trebuia sa daie cu piciorul in electoratul democrat, 2- trebuia sa informeze Diaspora ca trebuie sa se inregistreze pe site la CEC, 3-Nu a trebuit anterior sa protesteze alaturi de Dodon, astfel lumea ii vedea ca pe una si aceiasi forta. Ea nu era perceputa chiar la drept pro-europeana.

  4. Grigore Petrov

    Cred că de asta toți susținătorii PAS sunt așa agresivi și atacă cetățenii de rînd spunînd-ule că sunt oi sau boi, sau chiar mai frumos. Din păcate în loc să ne unească, aceste alegeri ne destramă mai tare!

  5. Victor Grigoriu

    Am impresia ca doar Maia e nemultumita de alegerile de ieri. Vad ca lumea nu iese la proteste, ca sa zica ca e nemultumita

  6. Sandu Miron

    Care protest, ea macar a iesit la protest, sau tot la facebook spera ca ii va schimba soarta. Mii o sustin pe maia on-line si in piata iese doar cateva sute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *