Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu: „Nu m-am întâlnit…

Maia Sandu: „Nu m-am întâlnit niciodată cu Plahotniuc”

Lidera PAS și candidata comună a partidelor de centru-dreapta la alegerile prezidențiale, Maia Sandu afirmă că nciodată nu s-a întâlnit cu prim-vicepreședintele PDM și oligarhul Vladimir Plahotniuc. Aceasta declară că a refuzat sprijunul acestuia, care este unul fals, deoarece prin „promovarea mea în holdingul lui de presă nu are decît scopul de a mă compromite”. 

După ce în spațiul public a fost vehiculat faptul că lidera PAS s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc, Maia Sandu a respins orice afirmație în acest sens, precum și alte informații difuzate de „holdingul său”, care stipulau că s-ar fi înțeles cu oficialii europeni pentru a primi în moldova migranți sau că în perioada aflării la Ministerul Educației ar fi interzis icoanele în școli.

Întrebată despre declarațiile făcute astăzi de Iurie Leancă, care a afirmat că lidera PAS a reacționat irațional la susținerea anunțată de PDM și că a dat cu piciorul în electoratul acestui partid, Maia Sandu a menționat: „Nu am dat cu piciorul în electoratul PDM-ului. Putem să facem echipă cu toți oamenii care-și doresc să trăiască într-o țară cu adevărat democrată, pentru acești oameni, eu sunt gata să lucrez și o să apreciez sprijinul lor. De sprininul unei persoane, care se numește Vlad Plahotniuc eu nu am nevoie!”.