Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu despre BAC-ul lui…

Maia Sandu despre BAC-ul lui Chiril Gaburici

Maia Sandu, ministra Educației s-a prezentat în plenul Parlamentului unde a oferit răspunsuri la întrebările deputatului Valeriu Munteanu, legate de studiile premierului Chiril Gaburici. Ministra a confirmat faptul că premierul s-a prezentat la examene, dar nu a obținut diploma de BAC.

Maia Sandu a precizat că premierul, care a învățat în perioada 1992-1995 la Colegiul Republican de Microelectronică și Tehnică de Calcul s-a prezentat la 3 examene, însă nu și la ultimele două, astfel că nu a primit diploma de BAC.

„Potrivit informațiilor primite de la Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul, în 1995, domnul Chiril Gaburici a promovat 3 examene de Bacalaureat, dar la ultimile două nu s-a prezentat”, a meționat aceasta.

Ministra a mai spus că, la Academia de Studii Economice, în 1995, Gaburici a fost admis în baza atestatului de studii medii, doar că documentul a fost retras de la instituție în momentul exmatriculării și nu a putut fi prezentat de către ASEM, la solicitarea Ministerului Eduației.