(doc) Ultima Oră: R. Moldova rămâne fără ministru al Apărării

Igor Dodon, noul președinte al R. Moldova, a semnat decretul prin care Anatol Șalaru, ministrul Apărării, a fost demis. Decizia a fost luată după o solicitare semnată de Mihai Ghimpu. Săptămâna trecută, Partidul Liberal, cel care l-a propus pe Șalaru în această funcție, i-a retras sprijinul politic, după ce au apărut mai multe neînțelegeri între Ghimpu și Șalaru. 

„Câteva minute în urmă am semnat decretul privind demisia din funcție a ministrului de faimă proastă Șalaru. Îi mulțumesc lui Mihai Ghimpu pentru acest demers și îi sugerez să o facă și în raport cu ceilalți miniștri liberali din cabinetul actual. Reamintesc că acest ministru este cel care a cochetat cu NATO știind foarte bine că suntem o țară neutră conform Constituției R. Moldova, a favorizat și a stat în avangarda apariției tehnicii militare americane în Piața Marii Adunări Naționale de Ziua Victoriei, care nu poate fi calificată altfel decât o provocare. A pledat și pledează deschis pentru unirea R. Moldova cu România. A disponibilizat numeroși profesioniști din sistemul de apărare și securitate de stat, înlocuindu-i cu persoane apropiate Partidului Liberal și ideologiei unioniste. Toate aceste lucruri sunt incompatibile în mod categoric cu atribuțiile funcționale ale unui ministru în domeniul apărării al unui stat independent și suveran, care are specificate clauze clare în Constituție cu privire la neutralitate. Mai mult decât atât, acestei persoane i-au fost în repetate rânduri aduse acuzații grave în ceea ce ține de prejudicierea patrimoniului în valoare de zeci de milioane de lei Ministerului Apărării, bugetului public național, prin vînzarea munițiilor, tranzacții dubioase cu armament și bunuri materiale aflate la balanța ministerului Apărării. Sunt de părerea că în funcția de ministru al Apărării trebuie să vină o persoană profesionistă, onestă și devotată statului R. Moldova. Moldova are viitor”,  a scris Dodon pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Ion Guzun

    Tov. Dodon a încurcat decretul de a întoarce miliardele furate cu decretul revocării ministrului Șalaru?
    Da unde-i lupta cu Plahotniuk a lui Dodon?
    Pe scurt: Dodon a devenit GONDON.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *