Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce a fost reținut…

De ce a fost reținut Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte?

Omul de afaceri Sergiu Lucinschi, suspectat de fapte de corupţie, a fost reţinut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după ce a fost audiat aproape două ore şi i-a fost percheziţionată locuinţa. Lucinschi va fi dus în arest şi prezentat, marţi, la instanţă pentru a se lua o măsură preventivă faţă de el în acest caz, scrie Mediafax.

Omul de afaceri a fost adus la sediul DNA, luni, în jurul orei 22.30, după percheziţionarea domiciliului său din Voluntari, judeţul Ilfov.

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al R. Moldova Petru Lucinschi, este cercetat într-un dosar în care este suspectat de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014 – martie 2015, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Sergiu Lucinschi este implicat într-o cauză de trafic de influenţă şi şantaj instrumentată de procurorii DNA.

El este acuzat că ar fi pretins suma de 4 milioane de euro în perioada decembrie 2014 – martie 2015,mai anunță Mediafax.