Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Alte două moțiuni au fost…

Alte două moțiuni au fost respinse

Azi, pe lângă faptul că guvernul Filip și-a prezentat raportul de activitate, au fost examinate alte două moțiuni. Astfel, Comisiile abilitate au examinat moțiunile pe numele ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtcă și  a vicepremierului pe probleme sociale, Gheorghe Brega. 

Moțiunea ce îl vizează pe Vasile Bîtcă a fost înaintată de un grup de 21 de deputați din fracțiunea PSRM a R. Moldova. Autorii moțiunii și-au manifestat dezacordul față de activitatea ministrului  și au solicitat inițierea procedurii de demitere a acestuia.

Totodată, moțiunea simplă asupra lui Gheorghe Brega, vice-premier pentru probleme sociale a fost  înaintată de un grup de 17 deputați din fracțiunea socialiștilor. Aceasta  a fost depusă la 7 iulie curent, și  conține cererea de demisie a vice-premierului.

Ulterior, ambele moțiuni au fost respinse, pentru demiterea lui Bîtcă au votat 22 de deputați, iar pentru demiterea lui Brega – 23. Astfel, și Vitalie Bîtcă, și Gheorghe Brega rămân în funcțiile pe care le dețin.