Principală  —  IMPORTANTE   —   „Termen de prescripție expirat” peste…

„Termen de prescripție expirat” peste dosarul Pădurea Domnească. Ce a decis Curtea de Apel Bălți

Curtea de Apel Bălți a casat parțial sentința pronunțată de Judecătoria Fălești în dosarul vânătorii din Pădurea Domnească, la care au participat mai mulți funcționari de rang înalt și la care a fost rănit mortal Sorin Paciu. Decizia a fost pronunțată după ce dosarul s-a aflat pe masa magistraților de la CA Bălți aproape timp de patru ani.

Contactată telefonic, Tatiana Ioniță, procuror-șef la Procuratura de circumscripție Bălți, ne-a informat că magistrații de la CA Bălți au admis apelurile procurorilor, dar și ale inculpaților, casând parțial sentința pronunțată de prima instanță.

This image has an empty alt attribute; its file name is 506-cretu.jpg

Astfel, în privința fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, singurul învinuit de omorul lui Sorin Paciu, magistrații au decis absolvirea acestuia de pedeapsă pentru că a expirat termenul de prescripție.

„În contextul încălcărilor regulilor de vânătoare, instanța a decis că în acțiunile lui Gheorghe Crețu nu sunt elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute de vânătoarea ilegală, ci este o abatere contravențională. A expirat însă termenul de prescripție și acesta nu a fost atras la răspundere contravențională. Sentința pe celălalt capăt (n.r.:omor din imprudență) a rămas însă în vigoare. Gheorghe Crețu a fost însă absolvit de pedeapsă în legătură cu expirarea termenului de prescripție”, a declarat pentru Ziarul de Gardă avocatul lui Gheorghe Crețu, Emanoil Ploșnița.

Celelalte persoane vizate în dosar, Ion Lupu, fostul director al Moldsilva, Denis Irimciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei, au fost achitate de prima instanță pe motiv că nu s-a constatat fapta infracțiunii. Magistrații de la CA Bălți i-a găsit însă vinovați pe Irimciuc și Svistun de abuz de putere și serviciu, condamnându-i la amendă în mărime de 75 de mii de lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pentru un termen de 3 ani. Ion Lupu a fost însă achitat și de această instanță.

Totodată, magistrații de la CA Bălți au modificat sentința și sub aspectul încasării prejudiciului care a fost pretins de partea vătămată. Astfel, Crețu, Svistun, Irimciuc, dar și Pădurea Domnească, vor fi obligați să achite prejudiciu moral, material, cheltuieli de judecată, acoperirea cheltuielilor de înmormântare, precum și prejudiciu cauzat pentru pierderea întreținătorului copilului minor.

Contactat telefonic, avocatul familiei Paciu, Petru Munteanu, a declarat că va veni cu o reacție după ce va fi pronunțată decizia motivată. Abia atunci acesta va putea declara care sunt acțiunile ulterioare ale apărării.

La 23 decembrie 2012Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, sau Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva. 

Toţi oficialii prezenţi la vânătoare au tăinuit crima. După ce ea a devenit publică, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, în urma unor declaraţii făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, oamenii legii au declarat că „lucrează la caz”.

Dosarul vânătorii din Pădurea Domnească şi-a scris primul episod la Judecătoria Făleşti în februarie 2015, când un complet de magistraţi a decis condamnarea cu suspendare a fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care devenea singurul vinovat din acest dosar.  Gheorghe Creţu a fost condamnat atunci la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de lipsirea de moarte prin imprudenţă. Ion Lupu, fostul director al Moldsilva a fost achitat atunci pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Denis Irimciuc, director al Rezervației Pădurea Domnească şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervației, au fost și ei achitați de Judecătoria Fălești.