Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Suspectat de trafic de influenţă…

Suspectat de trafic de influenţă asupra unor funcţionari ai Agenţiei pentru Eficienţă în Energetică

Un bărbat din Chişinău a fost arestat pentru 25 de zile, fiind bănuit că ar fi comis acțiuni de corupție. Potrivit anchetei, învinuitul ar fi încasat, în perioada 2013-2014, de la doi agenţi economici zeci de mii de lei pentru a favoriza câştigarea unor licitaţii, organizate de Agenţia pentru Eficienţă în Energetică (AEE).

Bărbatul le-ar fi promis că are influenţă asupra membrilor comisiei de selectare a beneficiarilor de credite fără dobândă în cadrul Programului de susţinere şi dezvoltare a sectorului producerii de combustibil din biomasă solidă în R. Moldova.

În urma audierii beneficiarilor Programului, s-a stabilit că învinuitul ar fi primit de la ei 12 la sută din suma totală a creditului, primit prin intermediul Agenţiei, în valoare de 1.467.720 de lei. Martorii mai spun că bărbatul promitea soluţionarea oricăror probleme, susţinând că se află în relaţii de afinitate cu unul dintre consultanţii AEE.

În timpul percheziţiilor, operate la domiciliul învinuitului, ofiţerii CNA şi procurorii au depistat o agendă şi alte înscrisuri privind sumele de bani care urmau a fi transmise unor persoane în calitate de mită.

Pe acest caz se desfăşoară acţiuni de urmărire penală, faptele învinuitului fiind calificate drept trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 7 ani de închisoare.