Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (doc) Solidarizarea judecătorilor: Mai mulți…

(doc) Solidarizarea judecătorilor: Mai mulți magistrați de la Curtea de Apel s-au mobilizat pentru colega Domnica Manole

„Procurorul general interimar și-a asumat un atentat fără precedent la independența justiției, contrar  standardelor internaționale în domeniul justiției, contrar obiectivelor de integrare europeană promovate de corpul judecătoresc”, se precizează într-o scrisoare adresată de magistrații Curții de Apel Chișinău în adresa Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la solicitarea lui Eduard Harunjen, procurorul general interimar de a cere permisiunea de a deschide dosar penal în privința judecătoarei Domnica Manole, după ce aceasta a anulat decizia Comisiei Electorale Centrale privind refuzul organizării unui referendum republican, promovat de Platforma DA.

Scrisoare adresată CSM-ului este semnată de peste 15 judecători de la CA Chișinău, printre care, Iurie Iordan, Marina Anton sau Ștefan Niță.  Nu au semnat scrisoare președintele Curții de Apel, Ion Pleșca, dar nici vicepreședintele Xenofon Ulianovschi.

„Noi, judecătorii, nu putem înfăptui justiţia sub ameninţarea răspunderii penale, asigurarea independenţei şi imparţialităţii în procesul de înfăptuire aj justiţiei, ţine de obligaţia profesională a fiecărui judecător, motiv din care avem obligaţia de a ne opune atât actelor individuale de intimidare şi persecutare a judecătorilor, cât şi a celor cu caracter sistemic – consecinţă a abuzurilor de drept admise în cazuri individuale”, se spune în scrisoare. Judecătorii consideră că acțiunile procurorului general îndreptate împotriva justiției nu pot rămâne fără reacție din partea judecătorilor.

Solidarizarea judecătorilor în mod public în favoarea unui coleg este practic o premieră pentru sistemul de justiție din țara noastră. 

Tot ieri, și Societatea Civilă a reacționat pe marginea cazului. Mai multe organizații media au remis o scrisoare adresată Procuraturii Generale și Consiliului Superior al Magistraturii.

„Considerăm sesizarea Procurorului General interimar una tendențioasă și periculoasă pentru tot sistemul judecătoresc. Sesizarea nu se referă deloc la adoptarea hotărârii în cauză de către judecătorul Manole cunoscând că ea este ilegală, un element fără de care nu poate fi pornită o urmărire penală în temeiul art. 307 Cod penal. Sesizarea se bazează exclusiv pe textul deciziei Colegiului CSJ, care la rândul său este o decizie judecătorească în care sunt analizate și interpretate normele legale, inclusiv cele constituționale. Această sesizare poate fi catalogată drept o intimidare a judecătoarei care a anulat un act administrativ”, spun organizațiile semnatare.

„Conform standardelor internaționale, judecătorul nu poate fi supus răspunderii penale pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluarea probelor, cu excepția cazurilor de rea-credință. Judecătorii nu trebuie să fie responsabili personal în cazul în care decizia lor este infirmată sau modificată într-o cale de atac[2]. Conform art. 19 alin. (3) al Legii cu privire la statutul judecătorului, „judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiției şi pentru hotărârea pronunțată dacă nu va fi stabilită, prin sentință definitivă, vinovăția lui de abuz criminal.” Din decizia CSJ nu rezultă că judecătorul a adoptat hotărârea judecătorească cunoscând cu bună ştiinţă că ea este ilegală”, precizează acestea.

În acest caz, aspectele individuale de asemenea sunt importante. Pe de altă parte, subiectul sesizării este unul politizat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la scopul sesizării. Pe de altă parte, judecătorul vizat în sesizare este o persoană notorie din sistemul judecătoresc. Judecătoarea Manole a vorbit public în repetate rânduri despre probleme sistemice din sistemul judiciar, în special cu privire la promovarea judecătorilor și a unor inițiative periculoase pentru independența judecătorilor. Ea este și membră a Colegiului Disciplinar, participând în ultimul an în mai multe cauze sensibile în cadrul cărora le-au fost aplicate sancțiuni disciplinare, inclusiv unor judecători de la CSJ. De asemenea, sesizarea vine în contextul concursului pentru ocuparea unei funcţii vacante la CSJ, la care participă şi judecătorul vizat. Toate aspectele de mai sus pot vorbi despre un act de intimidare a judecătorilor care vorbesc deschis despre probleme din justiţie”, consideră reprezentanții societății civile, care au câteva cerințe.

–          Procurorului General interimar:

  1. Explicarea acuzațiilor aduse judecătoarei Domnica Manole pentru pornirea urmăririi penale,
  2. Publicarea sesizării, dat fiind rezonanța și potențialul impact asupra sistemului judiciar.

–          Consiliului Superior al Magistraturii:

  1. Examinarea sesizării Procurorului General interimar în ședință publică,
  2. Examinarea minuţioasă a tuturor aspectelor cauzei și argumentarea convingătoare a hotărârii adoptate.

Luni, mai multe instituții media, inclusiv Ziarul de Gardă au scris că Edu­ard Haru­n­jen, pro­cu­ro­rul gene­ral inte­ri­mar, a tri­mis o soli­ci­tare în adresa Con­si­li­u­lui Supe­rior al Magis­tra­tu­rii prin care cere aviz pozi­tiv pen­tru tra­ge­rea la răs­pun­dere penală a jude­că­toa­rei Domnica Manole, de la Cur­tea de Apel Chi­și­nău, magis­trată care, acum o lună și jumă­tate a anu­lat deci­zia Comi­siei Elec­to­rale Cen­trale prin care refe­ren­du­mul ini­țiat de Plat­forma „Dem­ni­tate și Ade­văr” era anu­lat.

În soli­ci­ta­rea sem­nată de Edu­ard Haru­n­jen (legea pre­vede că soli­ci­ta­rea către CSM tre­buie să fie sem­nată de pro­cu­ro­rul gene­ral) pe 24 mai 2016 se men­țio­nează că la Pro­cu­ra­tura Gene­rală a venit o sesi­zare la data de 23 mai prin care se cerea tra­ge­rea la răs­pun­dere penală a jude­că­toa­rei, după ce, la 14 apri­lie 2016 a anu­lat hotă­rârea Comi­siei Elec­to­rale Cen­trale din 30 mar­tie 2016 „cu pri­vire la rezul­ta­tele veri­fi­că­rii lis­te­lor de sub­scrip­ție pre­zen­tate de gru­pul de ini­ția­tivă pen­tru des­fă­șu­ra­rea refe­ren­du­mu­lui repu­bli­can” și a obli­gat CEC-ul să orga­ni­zeze acel refe­ren­dum, pen­tru care au sem­nat apro­xi­ma­tiv 400 de mii de oameni. Refe­ren­du­mul viza ale­ge­rea directă a șefu­lui sta­tu­lui de către popor, dar și mic­șo­ra­rea numă­ru­lui de depu­tați.

Cur­tea Supremă de Jus­ti­ție a anu­lat, pe 22 apri­lie 2016, hotă­rârea Domni­căi Manole, lăsând în vigoare deci­zia CEC, ast­fel că refe­ren­du­mul nu a mai fost orga­ni­zat.

PG își explică demer­sul prin fap­tul că CSJ a con­sta­tat că hotă­rârea Domni­căi Manole a fost luată cu „inter­pre­ta­rea ero­nată de către prima instanță a unei legi care nu urma a fi apli­cată deo­a­rece era abro­gată, depă­și­rea limi­te­lor împu­ter­ni­ci­ri­lor de către prima instanță prin fap­tul inter­pre­tă­rii Con­sti­tu­ției și obli­gă­rii recu­ren­tu­lui la adop­ta­rea unui act anume”. Tot­o­dată, CSJ a moti­vat că „hotă­rârea adop­tată de instanța de fond este ile­gală”.

Edu­ard Haru­n­jen cere per­mi­siu­nea ca Domnica Manole să fie anche­tată în baza art. 307 Cod Penal care se referă la „pro­nu­nţa­rea cu bună-ştiinţă de către jude­că­tor a unei hotă­râri, sen­tinţe, deci­zii sau înche­ieri con­trare legii”.

Mem­brii CSM vor dis­cuta în ședința de marți, 31 mai 2016, soli­ci­ta­rea pro­cu­ro­ru­lui gene­ral, urmând să supună votu­lui per­mi­siu­nea de a ini­ția ancheta penală pe numele jude­că­toa­rei Manole.

Vedeți și: Un fost procuror se solidarizează cu judecătoarea Manole: Procuratura înțelege înfăptuirea justiției în dependență de „cine comandă muzica”

UPDATE: CSM a sfidat presiunea societății civile și a satisfăcut solicitarea procurorului general în cazul Domnicăi Manole