Principală  —  IMPORTANTE   —   Precizările PA cu privire la…

Precizările PA cu privire la așa-numitele atacuri raider de la „Victoriabank” și „Banca de Economii” din 2011

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) au emis marți, 2 noiembrie, o notă prin care anunță că așa-numitele atacuri raider de la BC „Victoriabank” SA și BC „Banca de Economii” SA, din anul 2011, constituie obiectul urmăririi penale în cadrul cauzei penale „frauda bancară”.

Reprezentanții din cadrul PA anunță că în cadrul urmăririi penale sunt investigate circumstanțele dobândirii ilicite prin înșelăciune și abuz de încredere a dreptului de proprietate asupra unor pachete de acțiuni ale Companiei de Asigurări „ASITO” S.A., – 83,1 % , a băncilor comerciale S.A. „Victoriabank” – 28,34 % și S.A. „Banca de Economii”- 18,49 %.

Tot PA susține că în cadrul cauzei penale vizate, de către procurorii anticorupție, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală, care au drept scop stabilirea adevărului obiectiv, după cum urmează:- 9 martori, au fost audiați;- 13 ordonanțe de ridicare a documentelor pertinente pe caz, au fost emise și executate;- aproximativ 1 500 file a documentelor ridicate, au fost supuse examinărilor;- 1 cerere de asistență juridică în materie penală, a fost formulată, precum și alte acțiuni de urmărire penală necesare stabilirii adevărului pe caz.

Urmărirea penală pe caz poartă un caracter activ, iar despre rezultatele investigațiilor, Procuratura Anticorupție va informa opinia publică cu respectarea caracterului confidențial al activității desfășurate și a prezumției de nevinovăție a persoanelor”, se menționează în nota PA.

Ziarul de Gardă a scris anterior că, la 5 august 2011, premierul de atunci al R. Moldova Vladimir Filat a făcut publice 5 tentative de „atac raider”: Universalbank – 78% de acţiuni vizate, Moldova Agroindbank — 27,5%, Banca de Economii — 16%, Victoriabank — 5% şi compania internaţională de asigurări “Asito” — 40%. Tot Filat a afirmat că şi întreprinderea de stat “Cris Registru” a fost supusă unui “atac raider”.

În scandalul de la Victoriabank apare numele lui Dan Dubcoveţchi, magistrat la Judecătoria Slobozia. Atunci ZdG a scris că magistratul a emis la 19 noiembrie 2010 o hotărâre prin care un acţionar al Victoriabank, Atrium Limited, deţinător a 5,76% din capitalul băncii, a fost obligat să achite în beneficiul companiei off-shore CC Folignor suma de 4,5 milioane de dolari şi o penalitate de peste 1,7 milioane, datorate de Gherman Onofrei, din Ermoclia, Ştefan-Vodă.

Ziarul de Gardă a scris în 2012 că în “atacurile raider” de la Banca de Economii, apar numele a doi judecători: Gheorghe Marchitan, de la Judecătoria Căuşeni, care, printr-o ordonanţă, transmitea în beneficiul companiei off-shore Rietel Limited, înregistrată în Noua Zeelandă, 16,5% din acţiunile Băncii de Economii a Moldovei(BEM). Ulterior, Garri Bivol, magistrat la Judecătoria Centru, ar fi legalizat tranzacţia prin care pachetul de 16,5% de la Banca de Economii a fost trecut de la Rietel Limited la o altă firmă off-shore, Lectom Ltd.

Cei 12 “judecători raider”