Principală  —  IMPORTANTE   —   Numele celor șapte candidați la…

Numele celor șapte candidați la funcția de Avocat al Poporului

Șapte candidați au depus dosarele în cadrul concursului desfășurat la Parlament pentru ocuparea funcției de Avocat al Poporului. Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, cei șapte candidați la funcția de Avocat al Poporului sunt: Emanoil Ploșnița, Violeta Gașițoi, Ceslav Panico, Eugen Goloșceapov, Teodor Cârnaț, Ilie Rotaru si Alexandru Zubco.

Emanoil Ploșnița – fost președinte al Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM). În perioada aprilie 2016 – octombrie 2017, a exercitat funcția de decan, Baroul de avocați din circumscripția Curții de Apel Chișinău. În perioada 2002-2006, Ploșnița a fost vicepreședinte al Comisiei de licențiere pentru exercitarea profesiei de avocat. Unul dintre cele mai semnificative dosare în care a participat Emanoil Ploșnița este cel care vizează omorul din Pădurea Domnească, el fiind unul dintre apărătorii fostului judecător al Curţii de Apel Chișinău Gheorghe Creţu.

Violeta Gașițoi este avocată și este stabilită în SUA. Deține premiul ONU pentru excelență în apărarea drepturilor victimelor discriminate pe bază de gen. Ea a absolvit Universitatea de Stat din Bălți, Facultatea de Drept, în anul 2003, iar în anul 2005 a obținut diploma de master la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. 

Teodor Cârnaţ este profesor universitar la Facultate de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM). Anterior, acesta a ocupat funcția membru al CSM, fiind desemnat din rândul profesorilor de drept. Înainte de a ajunge în CSM, Cârnaţ a fost consilier municipal în Chişinău. Deşi a fost ales pe listele PL în 2011, a părăsit fracţiunea în februarie 2012, devenind independent. Până a ajunge în funcţii publice, Cârnaţ a fost director al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, profesor universitar, avocat, dar şi expert în mai multe proiecte şi ONG-uri.

Eugen Goloșceapov a absolvit Facultatea de Drept a USM şi Institutul de Instruire Continuă. Este doctorand la catedra Ştiinţe Politicea USM. Este absolvent al Cursului Internaţional Avansat în domeniul drepturilor omului al Fundaţiei Helsinki din Polonia. A fost coordonator de programe Justiţie şi drepturile omului din cadrul UNDP. În trecut, director al organizaţie Amnesty International Moldova. Este cunoscut publicului larg ca militant pentru drepturile omului şi combaterea torturii, scrie Anticorupție.

Ilie Rotaru este avocat de profesie și anterior a candidat pentru funcţia de preşedinte, de deputat, de judecător la Curtea Constituțională, dar și de procuror general. Pe  26 iunie 2017, printr-o decizie dictată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Rotaru a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, pe  numele său fiind eliberat atunci mandat de arestare, iar el anunțat în căutare.

Magistraţii i-au interzis să lucreze în domeniul gestionării bunurilor și mijloacelor financiare pe o perioadă de cinci ani, fiind găsit vinovat că l-a deposedat pe un businessman din Belgia de un imobil cu suprafața de 360 de metri pătrați și un teren aferent amplasat în Bălți, evaluat la 40.000 de euro. Rotaru a pledat nevinovat și susține că dosarul i-a fost fabricat la comanda lui Vladimir Plahotniuc, pe care în 2010 l-a acuzat că ar fi preluat ilegal de la el controlul asupra centrului comercial. Rotaru a deținut o cotă de 7% din acțiunile casei de comerț și, o perioadă,  a deținut funcția de administrator al acestei societăți. Decizia primei instanțe a fost menținută de CA Chișinău printr-o decizie din 11 noiembrie 2019, însă la 8 februarie 2021 CSJ a anulat decizia CA Chișinău și a decis rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. Pentru 7 octombrie curent a fost stabilită prima ședință în procesul de rejudecare a cauzei.

Pe 30 iunie 2021, Rotaru a depus o cerere de chemare în judecată către Ministerul Justiției privind repararea prejudiciului cauzat prin „acțiunea ilegală ale organelor de cercetare penală și de anchetă preliminară, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești”, însă cererea i-a fost restituită pe motiv că a fost semnată de către o persoană neîmputernicită. 

Alexandru Zubco este șeful Secției prevenirea torturii din cadrul institutului Avocatul Poporului.

Ceslav Panico este vicedirectorul Institutului de Reforme Penale (IRP). Este licenţiat în Drept (Universitatea „A.I. Cuza” – Iasi, 2007). În cadrul IRP Panico este responsabil de domeniile antitortură, asistență juridică primară și instituții penitenciare și probațiune. Panico este membru al Consiliului Civil privind monitorizarea Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) și membru al Consiliului pentru prevenirea torturii.

Candidatul la funcția de Avocat al Poporului trebuie să întrunească mai multe condiții, printre care vechimea în muncă de cel puțin zece ani și activitate notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului. De asemenea, candidatul nu trebuie să aibă, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testul de integritate profesională.

Membrii Comisiei speciale vor evalua candidații la funcția de Avocat al Poporului, iar primii doi, care au obținut cel mai mare punctaj, vor fi prezentați Parlamentului. Candidatul care a obținut votul majorității deputaților aleși, va fi numit în funcția de Avocat al Poporului.

Parlamentul a inițiat concurs pentru selectarea a doi candidați la funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman), după demisia Nataliei Moloșag din această funcție.