Principală  —  IMPORTANTE   —   Șeful unei secții din cadrul…

Șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic, reținut pentru corupție, plasat în arest pentru 20 de zile. CNA: un nou denunț a fost depus pe numele lui

Reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) anunță că șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic, reținut pentru corupție, a fost plasat în arest pentru 20 zile fiind cercetat într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, pe numele medicului a fost făcut un nou denunț de către o persoană, care susține că i-ar fi oferit mită pentru servicii similare.

Potrivit denunțătorului, șeful de secție ar fi primit de la el 50 000 de lei pentru a grăbi internarea mamei sale, bolnave de cancer, în instituția medicală. Declarantul susține, în plângerea sa, că i-ar fi transmis banii chiar în biroul de serviciu al angajatului Institutului Oncologic, documentând discuția cu mijloace audio, pe care a atașat-o la denunț în calitate de probă. Astfel, ofițerii de urmărire penală și procurorii urmează să analizeze dovezile și să decidă asupra acțiunilor ulterioare.

La 15 februarie, șeful de secție din cadrul Institutului Oncologic a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Potrivit CNA, medicul este bănuit de corupere pasivă, fiind denunțat de către un pacient.

Potrivit denunțătorului, șeful de secție ar fi pretins de la el 2000 de euro pentru a asigura internarea unui bolnav incurabil și a urgenta începerea tratamentului oncologic. Discuția ar fi avut loc pe 11 februarie curent în biroul medicului, după care a fost sesizată conducerea instituției medicale și, respectiv, CNA.

În acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 324 Cod penal – coruperea pasivă, iar marți, 15 februarie, procurorii anticorupție și ofițerii CNA l-au reținut pe șeful de secție în flagrant, în momentul primirii banilor.

Dacă va fi găsit vinovat, șeful de secție, care este persoană publică, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare cu amendă și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de până la 15 ani.