Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Droguri în valoare de 300.000…

Droguri în valoare de 300.000 de lei, scoase din circuit

Nouă persoane de 20-43 de ani, domiciliați în mun. Chișinău și or. Cahul, membrii unui grup criminal specializați în comercializarea drogurilor, au fost arestați pentru 30 de zile.

În urma investigațiilor efectuate de către oamenii legii s-a stabilit că membrii grupului comercializau substanțe narcotice de tip marijuană crescută în condiții de laborator (hidropon) și a amfetaminei, în cantități deosebit de mari pe teritoriul mun.Chișinău și raioanele de Sud ale R. Moldova. Documentarea grupării criminale a început la finele lunii mai cu reținerea unei persoane care procura marijuana (hidropon) pentru consum propriu, precum și transmiterea cunoscuților acestuia la fel pentru consum, asupra căruia au fost depistate 3 pachețele cu marijuană. Ulterior, au fost întreprinse măsuri speciale de investigație, cu ajutorul persoanei reținute care a colaborat cu organul de urmărire penală, în scopul identificării tuturor membrilor grupării criminale și treptat reținerea persoanelor de distribuție a drogurilor.

Astfel, la 15 iunie, curent, în mun.Chișinău au fost reținute trei persoane, tineri cu vârsta de 22, 25, 28 ani, membri ai grupării criminale, care aveau rolul distribuirii drogurilor, marijuanei (hidropon), pe teritoriul mun. Chișinău. Asupra acestora au fost depistate 10 pachețele de tip ziplock cu marijuană cu masa totală de aproximativ 20gr, precum și 2 pachețele cu amfetamină.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, la data de 16 iunie, în scuarul Catedralei din centrul capitalei au fost reținute încă 2 persoane de gen masculin și femenin cu vîrsta de 21 ani și 24 ani, asupra cărora au fost depistate două pachețele cu amfetamină.

Ulterior, la 17 iunie, în mun. Chișinău în apropierea Autogării de sud au fost reținute încă două persoane, care s-au dovedit a fi militari în termen, cu vîrsta de 21 ani, cu rolul de distribuție și comercializare a drogurilor în mun.Chișinău, asupra cărora au fost depistate și ridicate aproximativ 50 grame de marijuană (hidropon), împachetate în plicuri de tip ziplock, două cîntare de scară mică, și 3 cartușe cu calibrul 7,62 pentru automatul AK47.

La 23 iunie, au fost efectuate percheziții și reținerea altor doi membri ai grupului criminal, persoane implicate în comercializarea drogurilor către realizatorii mai mici, ambii cu vîrsta de 20 ani, de la care au fost ridicate 100 de pachețele de tip ziplock cu marijuană (hidropon), un cîntar la scară mică, un aparat confecționat artizanal, destinat consumului de droguri prin inhalare.

Totodată, la 24 iunie, ofițerii de investigații au efectuat acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație în or.Cahul cu scopul reținerii liderilor grupării criminale. Astfel, au fost reținute 3 persoane cu vîrsta de 28, 35 și 43 ani, iar în cadrul perchezițiilor corporale efectuate a fost depistată și ridicată o geantă de culoare roșie în interiorul căruia s-au depistat și ridicat 258 pachețele din polietilenă de tip ziplock cu marijuană (hidropon), o seringă de unică folosință cu opium, un cîntar electronic la scară mică, seringi de unică folosință noi, telefoane mobile, precum și alte obiecte interzise în circuitul liber.

Oamenii legii au ridicat aproximativ 1 kg de marijuană (hidropon) și aproximativ 5 gr de amfetamină. Valoarea drogurilor sechestrate constituie aproximativ 300.000 de lei.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală . Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.