Principală  —  IMPORTANTE   —   Dosarul contrabandei cu 150 000…

Dosarul contrabandei cu 150 000 de țigarete de la vama Leușeni, transmis în instanța de judecată

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că procurorii au terminat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul penal de învinuire a unui șofer de TIR care în octombrie a încercat să scoată din R. Moldova, prin vama Leușeni, 150 000 de țigarete pe care le-a tăinuit în rezervoarele autocamionului pe care-l conducea.

Potrivit declarațiilor acestuia, investiția pe care o făcuse pentru cumpărarea țigaretelor cu filtru, pe care intenționa să le comercializeze pe piața neagră a Uniunii Europene era de circa 300.000 lei, iar ascunzișurile din cele două rezervoare le confecționase artizanal (astfel încât doar aproximativ 20% din spațiu putea fi umplut cu combustibil). Bărbatul are vârsta de peste 40 de ani și muncea în calitate de șofer de curse lungi începând din 2019, iar cele nouă mărci scumpe de țigarete le cumpărase de la stațiile de alimentare cu combustibil.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, pe marfa de contrabandă și transport a fost aplicat sechestru, în vederea confiscării lor ulterioare, în folosul statului. Potrivit legii, contrabanda cu mărfuri accizate comisă în circumstanțele acestei cauze penale, se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani.

Bărbatul își recunoaște vinovăția, iar Judecătoria Hâncești urmează să se pronunțe cu privire la dosar trimis de procurori pentru examinare în fond.