Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ CtEDO a constatat că…

DOC CtEDO a constatat că fostului premier Vladimir Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015 când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a făcut publică marți, 7 decembrie, hotărârea în cauza fostului premier Vladimir Filat împotriva R. Moldova. Astfel, CtEDO a constatat că fostului premier Vlad Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015 când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară.

CtEDO a hotărât că articolul 6 § 2 cu privire la prezumția nevinovăției, în privința declarațiilor oficialilor răspândite în momentul ridicării imunității parlamentare, nu a fost violat.

„CtEDO declară admisibilă plângerea în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, în partea ce se referă la declarațiile unor funcționari de stat în timpul ședinței Parlamentului din 15 octombrie 2015, iar restul cererii – inadmisibilă. CtEDO hotărăște: nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 2 din Convenție”, se arată în decizia Curții.

Vladimir Filat a ajuns după gratii pe 15 octombrie 2015. De atunci au început a curge și cei nouă ani de detenție la care fostul politician a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Chișinău din iunie 2016, rămasă definitivă prin hotărârea Curții Supreme de Justiție din februarie 2017.

Pentru că pe numele lui Filat mai erau dosare penale în instrumentarea Centrului Național Anticorupție și a Procuraturii Anticorupție, acesta nu a fost dus să-și execute pedeapsa în Penitenciarul de la Lipcani, unde sunt deținuți condamnații care au ocupat anterior funcții publice. El a rămas în Chișinău, încarcerat în Penitenciarul nr. 13.

În timp ce își executa pedepsa, Filat s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), reclamând condițiile inumane de detenție din Penitenciarul nr. 13, dar și încălcarea dreptului la libertate și siguranță din cauza lipsei temeiurilor de aflare în arest preventiv pe perioada judecării cauzei sale sau încălcarea dreptului la viața privată.

Eliberarea din detenție a fostului premier, Vladimir Filat, după ce a ispășit patru ani, o lună și două săptămâni din pedeapsa de nouă ani aplicată anterior, a provocat un ping-pong de acuzații între taberele politice de la Chișinău. Socialiștii au dat vina pe Guvernul Sandu, în timp ce reprezentanții fostului Guvern au aruncat responsabilitatea spre „justiția lui Dodon”. ZdG a analizat toate circumstanțele care au dus la „eliberarea condiționată înainte de termen” a fostului politician, dar și cine sunt persoanele care au participat în acest proces. Detalii aici.

Judecătorul care l-a eliberat este cel care, în 2015, l-a arestat

Victor Rățoi

Încheierea prin care Filat a fost eliberat din închisoare a fost pronunțată în după amiaza zilei de trei decembrie 2019, de către judecătorul de instrucție, Victor Rățoi. Același judecător, pe 15 octombrie 2015, aplicase, pentru prima dată, mandat de arestare pe numele lui Filat.

Rățoi este judecător din 2011. Anterior, acesta a fost procuror. Magistratul a emis încheierea privind „liberarea condiționată înainte de termen” a fostului prim-ministru după a doua ședință de judecată. Prima ședință a avut loc cu o zi mai devreme, fiind întreruptă, iar pe trei decembrie 2019, a avut loc doar pronunțarea încheierii. La scurt timp, Filat a fost eliberat.

Adriana Bețișor este fosta procuroră care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, precum frauda bancară, dar și cea care a gestionat dosarul penal în care fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, în urma unui denunț depus de către Ilan Șor.

Adriana Bețișor

Pe 2 septembrie 2021, Procuratura Generală (PG) anunța că Adriana Bețișor, fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție (PA), va compărea pe banca acuzaților pentru trei capete de acuzare: corupere pasivă în proporții deosebit de mari, abuz de serviciu și amestec în înfăptuirea justiției. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală pe acest caz și a transmis dosarul în judecată.

Potrivit PG, faptele infracționale ar fi fost comise în anul 2018, atunci când Adriana Bețișor, activând în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii euro. În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. Detalii aici.